x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Călăreţul de tigri: Un călugăr budist se urcă pe spatele unei tigroaice

Călăreţul de tigri: Un călugăr budist se urcă pe spatele unei tigroaice

27 Iun 2011   •   12:51
Călăreţul de tigri: Un călugăr budist se urcă pe spatele unei tigroaice

Momentul incredibil in care un calugar budist trage de zor un pui de tigru de coada, pentru a-l impiedica sa fuga, a fost imortalizat in Thailanda, fotografia facandu-si rapid loc in presa din intreaga lume.

Fotograful de origine indoneziana Hendro Hioe a povestit, citat de Daily Mail ca, in timp ce calatorea prin Thailanda, a aflat de cazul neobisnuit al unui calugar care traieste cu o familie de tigri, fapt care i-a atras imediat atentia. 'Cand am auzit despre calugar si tigru am stiu ca trebuie sa le fac niste fotografii. Dar odata ajuns acolo, am vazut ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Puiul de tigru nu voia sub nici o forma sa stea locului', a spus Hioe, adaugand ca aceasta a fost motivul pentru care a putut imortaliza surprinzatoarea imagine in care calugarul apuca tigrul de coada in incercarea de a-l face sa se opreasca. O alta imagine surprinsa de fotograf il infatiseaza pe calugar stand calare pe spatele tigroaicei, care nu pare sa fie deranjjata absolut deloc de acest lucru.

"Calugarul ii hraneste si ii spala pe tigri ca si cum ar fi copiii lui", povesteste fotograful. Tigrii par a-l considera pe calugar nici mai mult, nici mai putin decat un membru al familiei lor, comportandu-se ca si cum ar fi niste pisicute de companie. (foto: dailymail.co.uk)

×