Diamant sau sticla, fotomodel sau gospodina, trecerea de la prima la a doua secventa a noului spot pentru ciorapii Diamond este una surprinzatoare. Agentia Lowe a gandit intentionat aceasta trecere, dar ramane de vazut cat de bine a reusit sa redea pe pelicula atmosfera decupata parca dintr-un film italian. Alex Anghel Cristian PAsAricA
Daca prima secventa, aceeasi in toate cele trei variante de spot, ne infatiseaza o femeie cu alura de fotomodel, bine intretinuta, in a doua secventa aceasta joaca rolul unei gospodine din mediul rural. Trecerea dintre cele doua planuri este facuta de copiii care privesc pe fereastra, din exterior, cum fotomodelul gospodina imbraca o pereche de ciorapi Diamond. Mai mult decat atat, difera modul in care cele doua secvente sunt filmate. Daca la inceput imaginile curg incet, la final imaginea se deruleaza mai repede. Din cauza modului de filmare ales, discrepanta dintre cele doua secvente pune in valoare ideea de accesibilitate. La inceput, privitorul are tendinta de a eticheta produsul ca fiind unul destinat unei categorii privilegiate, insa finalul vine tocmai pentru a-l contrazice pe acesta. FOTOMODELUL GOSPODINA. Personajul principal joaca in acest sens un rol dublu, insa atat decorul din prima secventa, cat si infatisarea actritei se afla intr-o nota discordanta cu ceea ce se vrea a fi in realitate. Punctul slab al spotului este lipsa credibilitatii, insa, dincolo de acest aspect, conceptul creativ este unul interesant, iar atmosfera este rupta parca din filmele celebrului regizor Pietro Germi. De ce discrepanta este asa de mare? Fiindca primul cadru nu apartine nicidecum unei locuinte modeste dintr-o zona rurala, asa cum se incearca sa se sugereze in cea de-a doua parte, si tocmai acest lucru ne face sa ne indoim de autenticitatea personajului. De la secventa cu miscari lascive in care actrita se bucura de senzatia tactila pe care o provoaca materialul fin al ciorapilor, care ne trimite cu gandul la gestica personajului feminin din spotul Kandia, pana la miscarile din topor specifice unei gospodine de la tara se produce o ruptura ce anuleaza naturaletea firului epic. Mesajul din final - "In fiecare femeie se ascunde o seducatoare" - accentueaza, daca mai era nevoie, calitatile ciorapilor Diamond, care sunt vazuti ca o piesa de imbracaminte facuta sa avantajeze pe oricare femeie. Campania de imagine realizata de Lowe pentru Adesgo respira un aer balca-nic, insa nu poti zice ca are eticheta "Made in Romania", asta si datorita casei de productie Reload Film si viziunii regizorului Maurus vom Scheidt. Campania se desfasoara deocamdata numai pe televiziune. SEDUCTIE. O activitate banala se transforma intr-una
cel putin interesanta |
Citește pe Antena3.ro
"De ce am ales trei finaluri diferite? In primul rand, ca sa ne distram, recunosc. Apoi, exista si trei variante scurte, de zece secunde, doar cu finalurile, suficient de elocvente pentru concept. Mizam pe ele in planul media. Chiar le prefer variantei lungi a spotului. Cat despre tehnica publicitara, n-a fost alta decat cea pe care o folosim in mod curent: stabilim un mesaj de comunicat si incercam sa-l dramatizam cat mai bine. Da, spotul te pacaleste o vreme, iar rasturnarea de situatii din final contine, de fapt, esenta mesajului nostru" - Mihai Coliban, creative director Lowe & Partners