x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Când leii sunt vânaţi de bivoli. Păţania unui leu prea temerar (FOTO)

Când leii sunt vânaţi de bivoli. Păţania unui leu prea temerar (FOTO)

25 Mai 2015   •   19:22
Când leii sunt vânaţi de bivoli. Păţania unui leu prea temerar (FOTO)

Se ştie că leii sunt regii absoluţi care stăpânesc peste regnul animal din Africa. Uneori, însă, lucrurile pot lua o turnură neaşteptată. Un leu singuratic a decis să atace o turmă de bivoli, iar ce a urmat a fost imortalizat de un cuplu de turişti aflaţi în safari într-o rezervaţie din Kenya.

Bivolii, în loc să fugă, s-au decis să atace felina, care speriată s-a căţărat degrabă în cel mai apropiat copac, agăţâdu-se cu ghearele de scoaţa pomului.


Leul cocoţat în copac

În fotografii se vede cum leul stă cocoţat în pom, cu un aer neîndemânatic, temându-se pentru viaţa lui iar bivolii fac cerc în jur.

Din nefericire, leului au început să îi alunece ghearele pe scoarţa pomului, povesteşte autorul fotografiilor, iar bivolii ar fi putut să îl atace şi să îl ucidă.

Da povestea se termină până la urmă bine pentru leu, pentru că acesta reuşeşte să scape de bivoli fugind şi ascunzându-se în tufele din apropiere.


Leul scapă cu fuga de bivolii furioşi

Se pare că bivolii păzeau un pui nou născut, acesta fiind motivul pentru care erau atât de agresivi, şi ceea ce probabil viza leul să vâneze.




.

×