x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Căsnicia diminuează stresul!

Căsnicia diminuează stresul!

de Radu Popa    |    27 Aug 2010   •   00:00
Căsnicia diminuează stresul!

Până în prezent, a fost vehiculată deseori teoria potrivit căreia căsnicia ameliorează starea de sănătate a partenerilor. Un studiu recent al specialiştilor americani a re­levat faptul că relaţiile de cuplu durabile contribuie la reducerea concentraţiei hormonilor responsabili pentru instalarea şi intensificarea stresului.

Cercetătorii Universităţii din Chicago au putut constata că şi indivizii implicaţi într-o relaţie de durată, chiar fără a fi căsătoriţi, manifestă simptome asemănătoare. Potrivit lui Dario Maestri­pieri, profesor de Dezvoltare Umană Comparată în cadrul instituţiei de învăţământ menţionate, experimentul a evidenţiat faptul că atât bărbaţii burlaci, cât şi femeile nemăritate sunt mult mai sensibili la acţiunea factorilor de stres decât indivizii căsătoriţi. Cercetătorul a menţionat că au fost obţinute dovezi care atestă faptul că mariajul şi sprijinul social pot combate cu succes stresul.


HORMONUL STRESULUI. O echipă alcătuită din cercetători de la Universitatea din Chicago şi savanţi de la Northwestern University au apelat la un eşantion alcătuit din  masteranzi ai Universităţii din Chicago şi ai Şcolii de Afa­ceri din acelaşi oraş. Circa 40% din bărbaţii şi 53% din femeile care au participat la studiu erau căsătoriţi sau implicaţi într-o relaţie stabilă.

Grupul cuprindea 348 de bărbaţi care aveau o vârstă medie de 29 de ani şi 153 de femei cu o vârstă medie de 27 de ani. Subiecţii au fost rugaţi să participe la o serie de jocuri pe calculator care le testau aptitudinile economice. Participanţilor le-au fost prelevate mostre de salivă înainte şi după ce şi-au îndeplinit sarcina încredinţată. Operaţia avea drept scop stabilirea concentraţiilor unor hormoni şi modificările din compoziţia acestora.

Fiecărui student i s-a spus că participarea la testul respectiv era obligatorie şi că rezultatele obţinute aveau să le influenţeze în mod hotărâtor viitoarea carieră. Cercetătorii intenţionau ca, în acest fel, să creeze condiţii de stres asemă­nătoare celor reale, influenţând astfel concentraţia de cortizol, cunoscut şi sub numele de "hormonul stresului". În urma experimentului, toţi participanţii prezentau o concentraţie sporită de cortizol, dar femeile au înregistrat o creştere medie mai mare decât bărbaţii.


CONCLUZIE. Autorii studiului au menţionat că o serie de date personale ale subiecţilor, înregistrate înainte de efectuarea experimentului, au permis depistarea unei alte importante deosebiri între aceştia: indivizii neimplicaţi într-o relaţie, care aparţineau ambelor sexe, prezentau concentraţii mai mari de cortizol decât cei căsătoriţi sau care aveau o legătură stabilă. În urma studiului, specialiştii au ajuns la o concluzie inedită: deşi, deseori, căsătoria poate constitui un important factor de stres pentru parteneri, aceştia pot rezolva mai uşor împreună alte probleme importante.  Ei au elaborat o teorie originală potrivit căreia mariajul poate determina diminuarea creşterii concentraţiei de cortizol în condiţii de stres.

×
Subiecte în articol: magazin