x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cât de greu le este să practice meseriile pe care le au?

Cât de greu le este să practice meseriile pe care le au?

de Ovidiu Ciutescu    |    25 Noi 2009   •   00:00
Cât de greu le este să practice meseriile pe care le au?
Sursa foto: /topnews.ru

Vă mai amintiţi despre oferta de lucru pentru Hamilton Island, în Marea Barieră de Corali? Suna cam aşa: O sută de mii de dolari pe an, zboruri gratuite şi pensiune completa, casa cu piscină şi teren de golf... Tentant, nu? La prima vedere reprezenta idealul pentru un serviciu, dar câţi de pe planetă s-au înscris la concurs pentru a obţine acest post? Toţuşi, prestaţia grea pe care cel care a obţinut acest post trebuie să o facă în Australia este parfum pe lângă ceea ce fac alţii la locurile de muncă!




Portar la un cinema pentru adulţi, un loc de muncă cu adevărat urât pentru că în sarcina acestui tip intră o întreagă proedură. Mai precis, după fiecare spectacol, el trebuie să controleze fiecare scaun şi podeaua pentru a observa dacă este cumva...lipicios. Şi, vă asigurăm, nu este vorba despre un lipici provenit de la guma de mestecat sau alte dulciuri ajunse din greseală pe această suprafaţă! Există şi o parte pozitivă în toată această nebunie, poţi viziona un film porno gratuit în fiecare zi. Fireşte, dacă eşti fan al genului.


Experţii în miros nu sunt nici ei de invidiat. Invizibil, dar care ne controlează emoţiile, mirosul are în spate o întreagă armată care lucrează la fabricarea sa. Uneori, aceşti experţi în mirosit au neşansa de a da peste câte un individ certat rău cu săpunul şi cu apa...


Gardă la Palatul Buckingham ... Acesta este una dintre cele mai proaste posturi existente armata britanică. Nu numai că ofiţerul în cauză este obligat să stea mai ore nemişcat şi fără să schiţeze vreun zâmbet sau grimasă, el trebuie să mai şi arate mereu corespunzător. Şi, cum să îndeplineşti această sarcină după ce te "loveşte un astfel de tanc" în timpul activităţii? Dacă mai ai şi ghinionul să faci ore suplimentare...


Masturbatorii de animale. Cu adevărat un serviciu greţos pentru marea majoritate dintre noi. Obligaţi să monteze tot felul de ustensile în vaginul sau pe penisul animalelor, cei responsabili cu acest lucru, nu numai că nu se confruntă cu plăcerea de lucra, dar se şi expun unor riscuri considerabile. Cât de liniştitor şi plăcut este să stai lângă un taur care este aproape să termine actul sexual la care îl supui?


Instalator în Calculla. Hîmmm, nu este ceea ce pare la prima vedere. Sau, cel puţin, dacă vorbim despre cei care se ocupă de conductele prin care se scurg apele reziduale. Cu asta se ocupă şi onorabilul Ramesh Sahu. Echipat în pantaloni scurţi, Ramesh îşi petrece multe ore din zi în câte o groapă de unu-doi metri, înarmat cu o săpăligă, o tijă din metal şi o găleată. La 27 de ani, tătă a trei copii, Ramesh primeşte doar 100 de dolari lunar.


Vânătorul de ţânţari. Lupta împotriva malariei presupune să ai obiectul de studiu, ţânţarul care produce nedorita epidemie. Pentru asta avem nevoie de o momeală vie. Un veteran al cauzei este Heldzh Ziler. Omul face asta de două ori pe lună. În zilele bune prinde circa 500 de ţânţari care îl muşcă de circa 3 mii de ori!


Vidanjor. În ţările civilizate toaletele ecologice împânzesc oraşele, sarcina pentru igienizarea lor nefiind una tocmai plăcută. Nici nu poate fi altfel atâta timp cât nasul vidanjorului trebuie să suporte toate mirosurile emanate de resturile deversate din stomac, să spele vasul toaletei, să cureţe suprafaţa acesteia şi să înlocuiască rola de hârtie igienică. Există şi o parte pozitivă a acestei meserii. În ţările dezvoltate un vidanjor câştigă peste 50 de mii de dolari pe an. 


Estimatorul de gaze ale omului ... Un gastroentorologul din Minneapolis calculează care sunt componentele cel mai rău mirositoare din intestinele umane. A găsit 15 de voluntari pe care i-a "îndopat" cu fasole şi alte produse numai bune pentru produsul gazelor. Apoi a colectat aproximativ 100 de mostre ale gazului rezultat, pentru testări şi analize chimice. Conform specialistului, toate au fost relativ bune şi frumoase până când nasul său a trebuit să se confrute cu "aroma" dată de hidrogenul sulfurat, emanat de intestinele voluntarilor.


Zonele de străzi care străbat munţii şi pădurile sunt destul de bogate în accidente rezultate din impactul maşinilor cu animale care le ies în cale. Activitatea care presupune strângerea acestor resturi este considerată una dintre cele mai nesuferite meserii.

×