Cătălin Harnagea:”Că le convine sau nu, liderii noştri vor fi obligaţi să-şi schimbe poziţia în privinţa Kosovo”

Întors de curând din Statele Unite, Cătălin Harnagea, fostul director al SIE, vorbește în exclusivitate pentru Jurnalul Național despre criza din fosta din Iugoslavie și despre poziția României privitoare la aceasta, dar și despre cum a fost primită la Washington D.C vestea că România nu recunoaște independența Kosovo.

• Poate România să fie mediator în criza dintre Kosovo și Serbia?

Ar fi putut, sau măcar ar fi putut încerca, dacă autoritățile de la București nu aruncau cu declarații precipitate și de neacceptat pentru aliaţii noştri. Un mediator, într-o criză, pentru a fi credibil de ambele părți, trebuie să fie relativ echidistant de taberele implicate.

• Dacă ar fi fost o situație normală, cine ar fi putut ajuta la medierea crizei?

Poate nu mediere ar fi cuvântul cel mai bun, cât purtător de mesaje confidențiale. Singura instituție a statului român care poate acest lucru, în acest moment, prin canalele de comunicare speciale pe care le are, este Serviciul de Informații Externe. În ultimii nouă ani acest Serviciu și-a creat capabilitățile și capacitatea de a deschide canale directe și exclusive cu multe structuri din statele balcanice. De aceea, poate constitui un pilon de interes și perfect exploatabil, pentru încercarea de dezamorsare a crizei în zona fostei Iugoslavii.

• A procedat corect România în criza Kosovo?

Nu, Bucureștiul nu a procedat corect față de aliații săi. Autoritățile trebuia, în primul rând, să urmarească interesul statului român și mai apoi să se gândească la interesele altor state, a altor persoane sau interesul propriu. Eu împreună cu d-voastră putem să discutăm la infinit dacă suntem sau nu de acord cu decizia autorităților de la Priștina, care au declarat independența. Numai că noi suntem doar niste simpli observatori ai evenimentelor, nu reprezentăm oficial Romania. Opiniile liderilor instituțiilor statului trebuie să fie în concordanță cu tratatele, înțelegerile și parteneriatele strategice pe care aceasta țară le-a parafat în ultimii 18 ani.

• Au fost încălcate ?

Daca privim la drepturile și obligațiile care-i revin fiecărui stat al Uniunii Europene sau NATO suntem paralel cu acestea. Sigur, ne-a convenit, de-a lungul timpului, să ne afișăm cu presedinți, prim-miniștri sau alți înalți oficiali din țările NATO și UE. Reacția Presedinției, a Guvernului și a Parlamentului a fost una precipitată, subiectivă și total greșită. Este neplăcut ca liderii celor mai importante instituții ale statului să se gândească, într-un asemenea moment, să ia decizii pentru popularitatea lor și nu pentru a arăta că România este un partener serios și capabil să înțeleagă atât drepturile pe care le are, dar și obligațiile care-i revin. Îmi aduc aminte de anul 1999, când hotărârea președintelui Emil Constantinescu de a merge alături de aliați, atunci când România nu era nici membru NATO și nici al Uniunii Europene, l-a făcut pe acesta să aibă o scădere puternică de popularitate.

• Este vorba de un calcul electoral în atitudinea autorităților de la București ?

Da. Este o reacție subiectivă, fiindcă s-a bazat pe un calcul electoral precis și imediat. O mare parte din mass-media române, ca și în 1999 când România s-a angajat alături de NATO în războiul din Serbia, simpatizează și va simpatiza poporul sârb, cu nimic vinovat de deciziile politice luate în ultimii 18 ani în fosta Iugoslavie sau în actuala Serbie. De asemenea, românii au avut și au o conexiune sentimentală cu sârbii, chiar dacă pe alocuri și în timp aceasta nu s-ar putea explica logic. Interesul partidelor politice din România ca și al liderilor lor este de a capta simpatia populară față de scrutinele ce se vor desfășura în următoarea perioadă. Atât la alegerile locale cât și la cele generale. Dacă comparăm anul 1999 cu 2008 putem spune că, dacă atunci, chiar dacă respectiva Administrație se lovea de aceeași simpatie din partea mass-media și populației române față de sârbi, România a hotărât, fără să fie membru în NATO și UE, să meargă alături de aceste două structuri politico-economico-militare. Iar, acum, când România este membru în NATO și UE, trei instituții ale statului refuză să fie alături de aliați. Atunci, în 1999, decizia nu s-a bazat pe un interes politic intern și imediat, și asta s-a văzut în alegerile din 2000, pe când acum reacția a fost dictată numai din interese de campanie electorală. Și asta se va vedea în imediata perioadă în relațiile pe care România le va avea cu partenerii și aliații ei din Europa și America.

• A venit reactia Președintelui, Premierului și Parlamentului și din cauza poziției UDMR?

Chiar dacă a fost așa ea a fost una disproporționată. UDMR-ul, acum, este un partid care are probleme de identitate în chiar zonele lui de succes. Și asta din pricina celeilalte formațiuni maghiare, UCM, cu care este într-o continuă concurență și din cauza căreia ar putea să nu mai intre în viitorul Parlament.

• Ce se va întâmpla?

Acum suntem în situația de a încerca să mai reparăm ceva. Că le convine sau nu, liderii de la București vor fi obligați să-și schimbe poziția, fortați de împrejurări.

• Cum se vedea de la Washington poziția României în cazul Kosovo?

Nu era principala prioritate a Administrației. Pentru americani a contat mai mult poziția Spaniei. Dar, în mod evident, atitudinea Bucureștiului a îngrijorat, asa cum s-a observat și din ultimele reacții ale Departamentului de Stat. Într-o alianță militară cum este NATO și una politico-economică, cum este Uniunea Europeană, poți avea o poziție pe care o consideri apropiată de interesul tău național și nu de unul de campanie electorală. Toți liderii politici de la București vor o Românie care să stea la masa deciziilor și nu la cea a executanților fără replică. Dar, pentru asta, trebuie să-ți câștigi credibilitatea și seriozitatea, nu să fii alături de parteneri numai la un câștig imediat și personal.

• Ce legătură există între poziția României în cazul Kosovo - 2008 și Praga - 1968? Președintele a făcut această comparație…

Nu este nici o legătură. Acolo era vorba de o reglare de conturi între Kremlin și un stat care ridica glasul împotriva sa. Ca și în cazul Ungaria 1956. Kosovo este însă cu totul altceva.

• Decizia României poate aduce daune pe termen scurt și mediu?

Da, pot fi consecințe.

• Mai există axa Washington- Londra- București?

Nu știu dacă a existat vreodată. Dacă a existat, în mod cert acum este foarte accidentată.

• Președintele părea apreciat la Washington. Mai există această percepție?

Era și mai este. Numai că Washingtonul vrea alături lideri politici de drum lung, serioși și care să nu-și schimbe opinia după cum le dictează interesul. Cazul Tony Blair poate fi un bun exemplu. A fost alături de aliați și la câștig, dar și la pierdere. Mai ales atunci când popularitatea lui și a partidului ajunsese la cote dramatice.

• Ce scop a avut vizita președintelui Tadici la București?

Presedintele Tadici încearcă să-și atragă parteneri pentru o bază politică mai solidă. Situația internă din Serbia este foarte dificilă fiindcă premierul Koștunița este mai apropiat de naționaliști și de Moscova, iar Tadici încearcă să creeze un echilibru între aceștia și partea să spunem mai europeană.