x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Celine Dion, internată în spital

Celine Dion, internată în spital

19 Oct 2010   •   00:00
Celine Dion, internată în spital

Cântăreaţa canadiană în vârstă de 42 de ani şi însărcinată cu gemeni, a căror naştere este prevăzută pentru luna noiembrie, a fost internată într-un spital din West Palm Beach din statul american Florida. Medicii vor să împiedice naşterea prematură a copiilor.

"Celine Dion a fost plasată sub observaţie la St Mary's Medical Center, la recomandarea medicilor ei", se afirmă în comunicatul emis de această clinică.

Cântăreaţa a fost spitalizată pentru a evita naşterea prematură a bebeluşilor. "Aceasta este o procedură obişnuită în cazul femeilor însărcinate cu gemeni", se explică în acelaşi comunicat.

Cotidianul Palm Beach Post susţine că artista canadiană va naşte doi băieţi. Potrivit medicilor de la St Mary's Medical Center, data naşterii gemenilor nu a fost încă fixată.

În luna mai, Celine Dion a anunţat pe site-ul ei că naşterea este prevăzută pentru luna noiembrie.

Această sarcină este rezultatul celei de-a şasea tentative de fertilizare in vitro la care a apelat Celine Dion, care a suferit un avort sportan în toamna anului trecut.

Celine Dion şi soţul său, Rene Angelil, au împreună un fiu în vârstă de nouă ani, Rene Charles, conceput tot prin fertilizare in vitro. Rene Angelil mai are trei copii din două căsătorii anterioare.

Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, la Charlemagne, în sânul unei familii melomane cu 14 copii. Celine Dion a cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută şi iubită în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, Celine Dion a primit nenumărate premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.


×
Subiecte în articol: magazin