x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Chestii

Chestii

02 Apr 2009   •   00:00
Chestii
Sursa foto: supli_1/

Din categoria idei preconcepute ale femeilor despre bărbaţi e şi certitudinea că aceştia declarat nu sunt capabili să poarte o conversaţie telefonică.



Altfel nu-mi explic de ce de fiecare dată când stau de vorbă cu un bărbat, invariabil o aud pe consoarta acestuia bolborosind chestii pe lângă receptor. Sau de ce unele femei obişnuiesc să-şi transmită una alteia diverse mesaje în condiţiile în care partenerii lor sunt aceia agăţaţi de telefon. Iar conversaţia dintre ei e foarte şic: fiecare îi transmite celuilalt mesaje de la muierea din proximitate, mesaj pe care celălalt îl raportează mai departe muierii din proximitatea lui. Urmând ca ei între ei să discute altă dată. Din categoria marilor întrebări, de ce nu au şi bărbaţii menstruaţie? Şi dacă tot nu au, de ce li se atribuie o stare analoagă stării de care suferă femeile atunci când le încetează menstruaţia? Din categoria cretinismelor părinteşti, cică plodul care urlă în magazin, care se dă cu curu' de pământ că vrea să i se cumpere nu ştiu ce sau care urlă la părinţi, la bunici şi la restul anturajului de moment ar reacţiona aşa maimuţăreşte. Cum ar veni, comportamentul ar fi unul de pură imitaţie. Oamenii zic aşa: "E, a învăţat copilul de undeva. Copilul face ce vede-n casă". Aloo! Aloo... oare oamenii mari se dau cu curu' de pământ ca să li se cumpere o sticlă de bere sau un parfum? Oare oamenii mari urlă prin magazin şi plâng în hohote dacă văd că n-au în portofel suficient bănet ca să adauge în coş şi-o pilotă din puf de gâscă? Eu cred că nu. Dar dacă totuşi sunt astfel de cazuri, le recomand lor şi copiilor lor să se mute la zoo. Pa.

Din categoria de ce dorm paparazzii, poate ne spune şi nouă cineva de ce nu mai ştim cu cine umblă domnişoara Băsescu. Sau oare furia ei politică i-a speriat pe micuţii fotografi năbădăioşi care o căutau peste tot?

×
Subiecte în articol: punctul pe g