Specialişti ai companiei londoneze de consultanţă Global Insight şi ai băncii daneze Saxo Bank au prezentat săptămâna aceasta pronosticuri privind evoluţia economiei mondiale în anul 2009. Concluziile au fost expuse sub forma a zece puncte, principalele fiind acelea că Europa şi SUA se vor confrunta cu una dintre cele mai grele recesiuni din ultimele decenii şi că barilul de petrol ar putea ajunge la preţul de 25-30 de dolari. În acelaşi timp, experţi francezi intervievaţi de cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta oferă pronosticuri ceva mai optimiste, informează Agerpres.
Potrivit lui Nariman Behravesh, economist principal în cadrul IHS Global Insight, anul viitor creşterea economică globală nu va depăşi 0-0,5%, în condiţiile în care anul acesta ea a fost de 2,7%. Behravesh prognozează că recesiunea în care au intrat SUA în decembrie 2007 s-ar putea dovedi cea mai profundă din întreaga perioadă postbelică: probabil, în 2009 economia americană va înregistra o scădere de 1,8%. Europa este ameninţată cu cel mai serios declin economic din ultimii 20 de ani, iar Japonia - din ultimii 10 ani. Japonia, Irlanda, Italia şi Germania au intrat deja oficial în perioada de recesiune şi se aşteaptă ca ele să fie urmate de alte economii ale UE. Global Insight prognozează o scădere cu 1% a Produsului Intern Brut /PIB/ în cazul zonei euro şi cu 1,3% în cazul Japoniei. În urma pronosticurilor pesimiste privind evoluţia ţărilor dezvoltate, specialistul britanic formulează previziuni sumbre şi în ceea ce priveşte perspectivele ţărilor în curs de dezvoltare. "Creşterea PIB în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare va fi, în 2009, în medie de două ori mai mică decât în 2007 şi începutul lui 2008. Astfel, economia chineză, care a înregistrat o creştere de 11,9% anul trecut, va creşte la anul doar cu 6,9%", consideră Nariman Behravesh. În opinia Global Insight, preţurile la petrol 'vor scădea sub 40 de dolari pe baril'. Pronosticuri şi mai pesimiste în legătură cu preţul petrolului au fost formulate de Saxo Bank, potrivit căreia acesta va ajunge la 25 de dolari pe baril. În acest context, Saxo Bank atenţionează cu privire la posibile 'mişcări sociale în Iran', ţară ale cărei venituri provin în mare parte din exportul de petrol. Înşişi specialiştii danezi îşi cataloghează pronosticurile drept 'scandaloase'. Într-adevăr, comentează Nezavisimaia Gazeta, pronosticul lor privind scăderea PIB al Chinei până la zero nu poate fi considerat altfel. Totodată, danezii atenţionează că anul viitor valutele naţionale ale altor ţări asiatice vor fi pentru prima dată direct legate de yuanul chinez.
PRONSTICURI. Jacques Sapir, profesor de economie la Înalta Şcoală de Studii Sociale de la Paris, s-a declarat de acord, într-un interviu acordat Nezavisimaia Gazeta, cu faptul că anul viitor mai multe ţări asiatice şi-ar putea lega monedele naţionale de yuan. Totodată, Sapir a subliniat că acest lucru va depinde de situaţia internă din China. De asemenea, profesorul francez a estimat că petrolul nu va scădea la nivelul de 25-30 de dolari pe baril, ci va rămâne la nivelul de 45-50 de dolari. În opinia sa, creşterea PIB mondial nu va scădea sub nivelul de 1-2%, iar către finele anului 2009 'aurul negru' va ajunge la 70-80 de dolari. Totodată, Sapir subliniază că în viitorul apropiat va începe reformarea pieţei petroliere şi în general a celei de combustibili, în scopul înlăturării speculanţilor care destabilizează situaţia. Potrivit interlocutorului ziarului rus, din cauza imensului deficit bugetar al SUA, dolarul va scădea pănă la un raport de 1,6-2 dolari pe un euro. Danezii şi britanicii oferă alte pronosticuri: în opinia lor, raportul euro-dolar ar trebui să scadă la 0,95, pentru ca apoi să crească la nivelul de 1,30. În ceea ce priveşte economia rusă, în opinia lui Sapir aceasta va fi afectată de reducerea cererii în cadrul UE la producţia chimică şi la resursele minerale ruseşti. "Pănă la sfârşitul lui 2009, economia Rusiei îşi va încetini creşterea, însă aceasta va continua să crească într-un ritm de 3-4%", estimează Sapir. Expertul rus prevede o reorientare a businessului rus de pe piaţa externă spre cea internă şi o creştere a rolului statului în economie.
Citește pe Antena3.ro