Cu iluzia la altar

Telenovelele şi soap operas, “stimulentele” afective ale femeilor

Termenul de “operă de săpun” a fost atribuit de presa americană în anii 1930 dramelor radiofonice care până în 1940 au reprezentat 90% din principala sursă de expunere a publicităţii. Cuvântul “săpun” făcea aluzie la firmele de produse de curăţat ale gospodăriei, firme ce sponsorizau emisiunea respectivă. Termenul “operă” sugera o incompatibilitate majoră între timpul de difuzare a filmului (ziua) şi cea mai elevată formă de dramatism (opera).

 

Operele de “săpun”... se împart în două categorii: cu final “deschis”, care se întind de-a lungul anilor necunoscându-se finalul, şi cu final “închis”. Cele cu fi­nal “deschis” cuprind filme precum “Days of our lives”, “Young and the Restless”, “General Hospital”, “Bold and Beautifull”, unele dintre ele încă în difuzare şi la noi în ţară. Din cele cu final “închis” fac parte toate acele seriale care mai devreme sau mai târziu cunosc un sfâr­şit (“Sunset Beach”, “Dallas” etc.)

 

SERIALE BRONZATE. Fanii numesc telenovelele educative şi capabile să te facă să visezi într-o lume în care ştirile îţi acresc viaţa. Cele mai cunoscute sunt şi au fost produse în ţările vorbitoare de limba spaniolă şi portugheză. Prima telenovelă, “Sua vida mi pertence”  (Viaţa ta îmi aparţine), a fost produsă în Brazilia, în anul 1950, difuzându-se de două ori pe săptămână, apoi în Cuba, “Senderos de amor” (Cărările iubirii), “Angelles de la calle” (Îngerii străzii), din Mexic 1951. Prima tele­novelă în format modern, “Senda prohibida” (Drumul interzis) fost produsă de Fernanda Villeli în anul 1957.

Ce a făcut cu adevărat senzaţie a fost serialul mexican “Los ricos tambien lloran” (Şi bogaţii plâng) din anul 1979, care a fost vândut în Rusia, China, SUA şi alte ţări, printre care şi România, cunoscând notorietatea.

 

Că este din Me­xic, America sau Ro­mânia, fiecare fe­meie are ceva în comun: ro­man­tismul şi poa­te idealizarea vieţii începând cu prin­ţul pe cal alb şi spada scli­pind în soare. Te­leno­vele­le sunt acele bas­me moderne care stârnesc dependenţa şi “sfâr­şesc” me­reu în rochie albă...