Culmea soacrei

Sindromul pantofilor de duminică. Sunt aproape sigură că m-am prins care-i treaba cu aversiunea soacrelor faţă de nurori.

Foarte important, sentimentul de posesiune referior la plodul purtător de penis se confundă cu cel de proprietate. Deci, băiatul mamii e şi bunul mamii - în sensul de aproape obiect, nu bun, adică milostiv. Asta naşte două dorinţe instinctuale - protejarea proprietăţii cu orice preţ şi nevoia de a veghea întru binele feciorului.

MA-NI-PU-LA-RE. Dar iată şi circumstanţele atenuante pentru mamele de băieţi. Săracele, sunt dotate cu o ascuţime sălbatică a minţii. Simt lucruri, emoţii şi mai ales simt manipularea. O recunosc oriunde, din proprie experienţă. Soacra ageră sesi-zează de-ndată că nora-i toată lapte şi miere doar pentru că urmăreşte ceva. Cum ar fi, de exemplu, speranţa că o giugiuleală prelungă îi va garanta soţiei fiului un concediu lipsit de prezenţa mamei soacre - care, numai întâmplător, s-a oferit să-i însoţească.

Ori năzuinţa că, bomboţată şi scandalizată toată, va obţine de la el confirmarea că alesul canapelelor din sufragerie rămâne decizia ei, sub sancţiunea că, dacă nu, atunci ea, drăguţa, îi va face viaţa un coşmar. Madam soacra e unsă bine şi cunoaşte trucurile pe de rost, că, vorba aia, e hârşită. Găseşte firesc ca ea să aibă drepturi depline asupra psihicului lui bărbată-său, dar condamnă cu vehemenţă acelaşi tratament aplicat de noră lui fiu-său. În fine, soacra trăieşte cu senzaţia că feciorul ei trebuie să se impună şi nora să înghită. Evident, nici un bărbat cu ţigla pe casă nu s-ar deranja să aleagă bibelourile pentru vitrină, aşa că treaba asta revine soţiei. Ei bine, soacrei îi pute. Mai mult, consideră că dacă fiul tace atunci de drept trebuie să intervină ea şi să-şi manifeste voinţa în locul lui. Atunci, normal, nora exhibă violent semne de turbare, repezindu-se cu dantura la beregata soacrei. Şi, în general, trăim nefericiţi până la adânci bătrâneţi.

DISCRIMINARE. Culmea soacrei este atunci când madam posedă şi fată, şi băiat. Ginerele ei va fi un om fericit. Soacra îşi va revărsa puţina bunăvoinţă de care dispune asupra lui, în ideea de a-i asigura ăstuia tot confortul, ca să n-o terorizeze pe fiică-sa. Ceea ce, fireşte, nu e valabil şi pentru noră, care e născută special să-l slujească pe fiu-său şi deci se cere hăituiă consecvent.

TULBURARE. În fine, cred că la soacre mai funcţionează un sindrom, perpetuat din generaţie în generaţie. Cam cum era în liceu cu profa mea de franceză, care venea cătrănită toată şi ne dădea tuturor câte o notă de 3. Situaţia se repeta frecvent. Întrebată care e logica, individa răspundea răspicat că s-a făcut profesoară doar ca să-şi poată batjocori în voie elevii şi să-şi scoată la rândul ei pârleala. De asemenea, reacţiona brutal şi atunci când Conchi, căţelul ei, îi rodea pantofii de duminică.