Moneda naţională s-a depreciat puternic comparativ cu cea europeană, în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de marţi, cursul de schimb urcând până la un maxim de 3,7960 lei/euro, în primele două ore de transfer, pe fondul pierderilor de 6-7% suferite de bursele asiatice.

"Bursele asiatice au picat cu 6-7%, ceea ce a determinat deprecierea tuturor valutelor din regiune, inclusiv a leului, care însă s-a depreciat mult mai tare decât celelalte valute", a spus un dealer.
Cursul de schimb se situa la 3,75 lei pentru un euro, în jurul orei 8:30, iar la ora 9:00 era de 3,77 - 3,775 lei/euro, după ce ultimele tranzacţii de luni s-au efectuat la 3,7365-3,7380 lei/euro.
Pe parcursul primelor două ore ale şedinţei, rata de schimb a crescut până la un maxim de 3,7910-3,7960 lei/euro şi a atins un minim de 3,65-3,675 lei pentru un euro, imediat după deschiderea pieţei.
"Acum (în jurul orei 10:50-n.r.) leul pare că îşi revine, întrucât a jucătorii au început să cumpere moneda naţională. Rata de schimb se plasează la 3,650-3,675 lei/euro", a adăugat dealerul.
Cursul de referinţă anunţat luni de BNR a urcat la 3,7202 lei/euro, nivelul maxim al ultimilor trei ani, cotaţiile depăşind cu mai mult de trei bani valoarea de la închiderea săptămânii precedente, deşi BNR şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au atras, luni, de la bănci, o sumă cumulată de 3,44 miliarde de lei.
Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele cu scadenţa la o zi se plasează la 6,5-7,5%, iar cele cu scadenţa la o săptămână sunt de 7,75-8,25%.
- Mediafax