(C)RAMPE
"Animal Planet" este o "Teleenciclopedia" fara sfarsit, nu credeti? La fel ca toate "Discovery-urile", la fel ca "National Geographic". Desi unii s-au declarat in repetate randuri plictisiti de eternele scene in care leii vaneaza antilope, eu nu pot sa nu ma prosternez de fiecare data cand ma opresc pe "Animal Planet", in fata vietii fruste. Cred ca cea mai frumoasa plecaciune pe care o putem face inaintea lui Dumnezeu este sa-I admiram, ba nu, sa-I divinizam Creatia. Spectacolul celulei vii care se zbate pentru fiecare secunda de viata e inaltator si dramatic in acelasi timp.
Ce e si mai frumos este modul in care toate aceste spectacole de viata isi pun amprenta in constiinta copiilor. Imaginile cu scafandri care inoata alaturi de rechini sunt de natura sa le demonteze acestora un intreg sistem de prejudecati. Prejudecati pe care, poate, parintii insisi, tributari unor conceptii invechite, le-au format. Cum ar putea crede ca rechinul e bestia aia urata si nemiloasa care ucide tot in calea ei, atata vreme cat ei vad la televizor ca omul interactioneaza cu el intr-un mod natural?
Intr-un promo la "Animal Planet" se vorbeste despre o crescatorie de tigri gestionata cu inteligenta si multa dragoste de preoti budisti. Pentru ca preotii astia vin si pleaca-n calea lor, personalul pentru ingrijirea celor saisprezece tigri e o problema. Solutia gasita de staret a fost sa aduca niste copii din sat care sa-i ajute. Pret de o secunda, sa zicem, intr-una dintre imagini se vede un copil care periaza cu multa abnegatie un tigru. Nu-mi iese din cap sclipirea privirii lui, iubirea care transpare din gesturile lui simple, cata liniste si cata devotiune manifesta acest copil de nici 10 ani pentru un animal cat el de mare.