Dialoguri în Triunghi: Martinès de Pasqually şi masoneria ocultă a secolului al XVIII-lea

Vlad Sauciuc şi Pompiliu Kostas Rădulescu de vorbă cu Michelle Nahon, preşedinte a Societăţii “Martinès de Pasqually”

Cercetarea istorică şi genealogică a fost dintotdeauna pasiunea domniei sale. De altfel, aşa cum mărturiseşte însăşi doamna Michelle Nahon, programul de psiholog i-a oferit dintotdeauna suficient timp liber pentru a răscoli arhivele! A făcut cercetări istorice despre Martinès de Pasqually începând cu anul 1980, în colaborare cu profesorul de istorie Maurice Friot. Girul şi controlul unui prieten istoric, al cărui sprijin l-a cerut cu acest prilej, i se păreau necesare. Astfel apar şi primele scrieri - “Caietele lui Saint-Martin” (1983, 1984 şi 1990), “Buletinul Martinist” (1984), “Buletinul Societăţii Arheologice din Bordeaux” (1988 – vol. LXXIX), “A.S.P.E.C.T.” (1990 – Baigneaux, o publicaţie girondină din regiunea L’Entre-deux-Mers, unde trăia familia socrilor lui Martinès) - redactate în colaborare.

În 1989, Johel Coutura înfiinţează Societatea “Martinès de Pasqually”, invitându-o pe Michelle Nahon să facă parte dintre membrii fondatori. Astfel s-a născut şi colaborarea domniei sale la Buletinul anual al Societăţii, care apare din 1990.

Devenită din 1997 preşedinte a Societăţii “Martinès de Pasqually” şi director al Buletinului, crează un comitet ştiinţific de lectură a articolelor, la care iau parte profesori de istorie şi cercetători, pentru a păstra obiectivul Societăţii, acela de a se dedica studiului aspectelor istorice ale vieţii şi operei lui Martinès.

Sâmbătă 29 martie, la orele 14, va conferenţia pentru prima dată în România la invitaţia Centrului Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice. Sosită la Bucureşti în această dimineaţă, doamna Michelle Nahon ne-a acordat un scurt interviu, ca preambul al întâlnirii cu publicul românesc de la sala “I. C. Brătianu” a Universităţii Populare “Dalles”, din acest week-end.

Citește pe Antena3.ro

Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză

Dincolo de partea strict istorică, Societatea “Martinès de Pasqually” are şi un important caracter filosofic şi spiritual, studiind viaţa unui iniţiat, un adevărat punct de reper al gândirii europene. Care au fost împrejurările în care a luat fiinţă această Asociaţie?

Eram câţiva  cercetători la Bordeaux, interesaţi de viaţa şi opera lui  Martinès de Pasqually. De altfel, subliniez, aceasta este şi grafia pe care am adoptat-o, cea franceză “Martinès”, diferită de cea destul de des întâlnită, “Martinez”. Publicasem câteva articole, dar fără a ne cunoaşte între noi. Unul dintre noi, Johel Coutura, s-a gândit că ar fi bine să ne adunăm laolaltă, înfiinţând o asociaţie de cercetare. Societatea “Martinès de Pasqually” a fost astfel creată în 1989.

Pe când făceaţi primii paşi pe calea cercetării istorice, v-aţi gândit vreun moment că activitatea Societăţii dumneavoastră va lua cândva o asemenea amploare?

Este adevărat că am început printr-o muncă de cercetare minuţioasă pe teren, adică prin scotocirea sistematică a arhivelor din Bordeaux, care sunt foarte bogate în documente din secolul XVIII . Aveam puţine piste pentru a găsi urmele trecerii lui  Martines prin Bordeaux şi, la început, ne-am limitat munca la cei 10 ani pe care acesta i-a petrecut în oraşul nostru,  pentru a ne focaliza cercetările şi a fi eficienţi. De-a lungul timpului, şi pe măsură ce noi aderenţi se alăturau Societăţii, ne-am dat seama că ceea ce făceam interesa cercetători din medii spirituale extrem de diferite.

Pe scurt, am început  printr-o muncă  aprofundată şi ţintită, care s-a lărgit în decursul timpului datorită descoperirilor pe care le-am făcut şi a contactelor pe care Societatea “Martinès de Pasqually” le-a avut.

Urmând această aventură a cunoaşterii, şi mergând dincolo de cercetarea istorică, fie ea şi profundă, cine este  Martines de Pasqually pentru dumneavoastră, astăzi?

Este mai întâi de toate o figură istorică, pe care am ajutat-o să-şi  recapete latura umană, cu slăbiciunile sau greşelile inevitabile, dar şi cu sinceritatea, etica personală, convingerile, charisma,  inteligenţa, originalitatea ideilor şi, mai ales, cu dinamismul care îl caracteriza. El rămâne, totuşi, o enigmă, căci viaţa sa este departe de a fi bine cunoscută în totalitate. Continuarea cercetărilor noastre şi lărgirea ariei acoperite, dincolo de Bordeaux va adăuga, cu siguranţă, noi dimnsiuni acestei figuri istorice.                

Ştiind că Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice din România  îşi propune să facă şi el cercetări istorice în domeniul tradiţiei occidentale, urmând, întrucâtva, exemplul Societăţii Martines de Pasqually, ce sfat ne puteţi da acum, la primii noştri paşi în această direcţie?

Vă sugerez să începeţi prin a verifica  sursele datelor şi a indiciilor pe care le aveţi în domeniul ceretării pe care doriţi să o faceţi, de pildă despre masoneria secolului al  XVIII-lea la Bucureşti. Există foarte mulţi autori care copiază informaţiile fără a le verifica şi, de-a lungul timpului, sursele  se schimbă, sau prima este inexactă, însă o  găsim în toate cărţile, aşa încât credem că este valabilă, întrucât o citează toată lumea. Verificarea surselor informaţiilor este primordială pentru cercetarea istorică.

Desigur, aş fi interesată în mod deosebit în cercetarea sistematică a documentelor franceze care pot exista în arhivele din Bucureşti, dacă acest lucru nu a fost făcut până acum în mod sistematic: cărţi vehi, acte notariale etc. Am avut ocazia să constat, cu ocazia celor câteva zile (prea puţine, din păcate) în care am făcut cercetări la Londra şi Veneţia, că  documentele franceze din secolul XVIII  sunt foarte numeroase în biblioteci, fapt deloc surprinzător, întrucât, pe atunci, franceza era o limbă europeană. Poate veţi găsi – de ce nu? – în arhivele din România o copie parţială sau întreagă a mult căutatului Tratat al lui  Martinès…

Care este, din punctul de vedere al Societăţii pe care o conduceţi, importanţa  colaborării cu organizaţii de acelaşi fel din alte ţări?

Ar putea fi un lucru extrem de productiv în ceea ce priveşte descoperirile din   arhive, cu  condiţia de a exista, în fiecare organizaţie de acest tip, persoane cu vocaţie de cercetători, cu sau fără o diplomă în acest sens.  De multe ori este  dificil de verificat sau de completat o informaţie dintr-o arhivă a unei alte ţări. La rândul nostru, am putea căuta, la Bordeaux,  un document pe care o anumită împrejurare l-a făcut să ajungă în arhivele noastre.

Ne putem, totuşi, pune întrebarea: de ce Martinès de Pasqually? Ce mai înseamnă el astăzi? Care ar fi răspunsul, în opinia Dumneavoastră ?

Dacă întrebarea mi se adresează mie în mod direct, este adevărat că sunt curioasă şi că găsesc uimitor faptul că acest om, ale cărui urme le mai găsim încă şi astăzi,  atât în ceea ce priveşte alcătuirea unor ritualuri, cât şi ca idei teoretice, a trecut neobservat la Bordeaux, unde a trăit 10 ani şi unde a pus bazele mişcării sale. Anumite  împrejurări ale vieţii mele au făcut să-i întâlnesc, la puţin timp, unul după celălalt, pe  Antoine Faivre şi Robert Amadou, care m-au stimulat, ambii, să încep cercetările în acest domeniu.

Astăzi, ne aflăm într-o epocă în care ideile şi informaţiile  circulă foarte repede, existând un nou val de interes pentru personajele istorice care au luat parte la acea importantă mişcare intelectuală cunoscută sub numele de iluminism.  Printre aceste personaje, Martinès însuşi, enigmatic, a cărui viaţă este puţin cunoscută, ale cărui teorii sunt extrem de originale, iar scrierile atât de dificil de înţeles, a captat interesul multora, întrucât numele său este evocat în numeroase mişcări ezoterice sau spiritualiste.

Care sunt legăturile dintre  Societatea dumneavoastră de cercetare şi ordinele Martiniste sau cele ale Aleşilor-Cohen din Franţa, azi?

Nu există legături directe, chiar dacă unii dintre membrii Societăţii noastre  nu îşi ascund apartenenţa la un ordin sau altul. Noi ne aflăm pe poziţiile cercetării istorice, în afara oricărei mişcări spiritualiste, iar aderenţii noştri înţeleg şi respectă acest lucru, ba chiar, întrucâtva, ne susţin în acest demers, pentru că ştiu că, astfel, noi scriem lucruri verificate şi fără luări de poziţii partizane.

Ce părere aveţi de actuala tendinţă, din ce în ce mai răspândită, de a studia Tradiţia ezoterică occidentală din punct de vedere academic, aşa cum se face la Sorbona, Amsterdam, în Anglia, în ţările Scandinave etc?

După părerea mea, este un lucru atât de important, încât nu pot decât să spun un «da» din tot sufletul, căci astfel vor fi asigurate obiectivitatea şi rigoarea cercetării. De altfel, despre toate acestea, dar şi multe altele, vom discuta mai pe larg sâmbătă, la conferinţă.