Explozia a avut loc în această dimineaţă, într-o provincie din estul Afganistanului, unde militarii forţelor internaţionale sunt formate în majoritate de americani. Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei americane, citat de AFP, în urma deflagraţiei doi soldaţi ai NATO, iar un altul a fost rănit.
"Doi soldaţi ai Alianţei au fost ucişi în explozia unei bombe artizanale şi un altul a fost rănit", a anunţat lt. col. Rumi Neilson-Green. Ea nu a divulgat naţionalitatea militarilor ucişi, conform politicii NATO, dar majoritatea soldaţilor NATO din est sunt americani. Purtătorul de cuvânt nu a precizat nici unde a avut loc atentatul, dar locuitorii din regiune au declarat că au auzit o explozie puternică la periferia Khost, pe drumul care duce la principala bază militară americană din estul Afganistanului.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro