x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dosarul „Mitropolia Basarabiei” a fost clasat

Dosarul „Mitropolia Basarabiei” a fost clasat

de Corina Andriuta    |    16 Ian 2008   •   00:00
Dosarul „Mitropolia Basarabiei” a fost clasat

8:52 • Judecătoria raională Cahul a clasat marţi şapte dintre cele opt dosare deschise pe numele a cinci preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, un primar şi un consilier local, care, împreună cu alţi 300 de preoţi şi enoriaşi, au participat la 8 ianuarie la "Drumul Crucii". Participanţii la marş s-au ales doar cu amenzi.

Judecătoria raională Cahul a clasat marţi şapte dintre cele opt dosare deschise pe numele a cinci preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, un primar şi un consilier local, care, împreună cu alţi 300 de preoţi şi enoriaşi, au participat la 8 ianuarie la "Drumul Crucii". Participanţii la marş s-au ales doar cu amenzi.

AMENZI. "Drumul Crucii", un marş anunţat iniţial ca fiind "un protest şi un răspuns creştinesc" la expulzarea a patru slujitori ai Mitropoliei Basarabiei originari din România, a fost, până la urmă, transformat într-o procesiune creştinească, prilejuită de sărbătorirea Crăciunului pe stil vechi, după ce autorităţile au insinuat că preoţii ar vrea să scoată oamenii în stradă făcând apel la nesupunere civică. Participanţii la marş au fost amendaţi, fiecare, cu câte 400 de lei (aproximativ 36 dolari) şi au fost întocmite opt procese-verbale pentru folosirea fără autorizaţie a traseului Giurgiuleşti-Cahul, traseu pe care s-a desfăşurat Drumul Crucii. Cel de al optulea dosar, deschis pe numele preotului din satul Manta, Iulian Budescu, urmează să fie examinat joi, 17 ianuarie. Iulian Budescu este singurul preot al Mitropoliei Basarabiei originar din România, care, deşi expulzat de autorităţile moldovene, se mai află încă pe teritoriul Republicii Moldova, după ce a contestat decizia de expulzare în Curtea de Apel. Primarul satului Vadul-lui-Isac, Alexandru Beşliu susţine că la procedura judiciară care a avut loc în 8 ianuarie la Cahul, cei chemaţi în judecată s-au apărat singuri, fără avocat, iar dosarele au fost clasate din lipsa de probe. Un al patrulea preot al Mitropoliei Basarabiei originar din România, Ion Ţâvlea, parohul din satul Cuza-Vodă, a fost găsit recent vinovat, în primă instanţă, de şedere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova şi a primit o amendă de 600 de lei (aproximativ 54 dolari), amendă pe care trebuie să o plătească vineri. Ulterior, acesta va trebui să-şi perfecteze formele legale pentru şederea în Republica Moldova. Ion Ţâvlea declară că dacă Departamentul pentru Migraţiune va decide expulzarea lui, cum a procedat în cazul celorlalţi trei preoţi, el va contesta decizia în cauză la Curtea de Apel.

SCANDAL POLITIC. Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, ministrul-adjunct de interne de la Chişinău, Valentin Zubic, a negat categoric că expulzarea preoţilor români ar avea vreo conotaţie politică. Aceasta, în pofida faptului că expulzările s-au produs la scurt timp după ce preşedintele Vladimir Voronin a ameninţat că autorităţile moldovene ar putea să nu mai aplice hotărârea CEDO de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei, după ce Biserica Ortodoxă Română a decis reactivarea a trei eparhii istorice în Republica Moldova. Valentin Zubic a mai declarat marţi că printre cei expulzaţi în urma ultimului control efectuat de MAI au fost şi 11 cetăţeni ruşi şi nouă cetăţeni ucraineni, care au încălcat regimul de şedere în Republica Moldova. "Nouă ne este indiferent dacă este preot de o confesiune sau alta, dacă este om de afaceri, student sau orice altceva – toţi cei care au fost depistaţi cu încălcarea regimului de şedere vor fi traşi la răspundere conform legislaţiei Republicii Moldova", a spus ministrul adjunct de interne. "Noi nu accentuăm naţionalitatea. Preoţi ruşi care activează cu încălcarea legislaţiei în vigoare nu au fost depistaţi în urma controlului. Noi nu accentuăm faptul că în Republica Moldova activează un numar impunător de cetăţeni ai României ca preoţi în bisericile Mitropoliei Basarabiei. Având permisul de şedere şi contractul de muncă ei vor putea activa la fel ca înainte fără probleme", a mai spus oficialul moldovean. Mitropolia Basarabiei a calificat expulzările drept o nouă prigoană asupra sa şi a sesizat printr-o scrisoare şi Consiliul Europei asupra acestui fapt. În 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, care a fost reactivată în 1992, dar nu a fost înregistrată de autorităţile moldovene. În prezent în Republica Moldova activază două mitropolii – Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei, subordonate canonic Bisericii Ruse, şi, respectiv, Bisericii Române.

×