x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun E ceva nuntă în Danemarca! - Prinţul Joachim al Danemarcei se căsătoreşte cu o franţuzoaică

E ceva nuntă în Danemarca! - Prinţul Joachim al Danemarcei se căsătoreşte cu o franţuzoaică

23 Mai 2008   •   00:00

Danezii se pregătesc să sărbătorească, sîmbătă, nunta prinţului Joachim, mezinul reginei Margrethe, cu o tînără franţuzoaică fără titluri nobile, Marie Cavallier, care va deveni astfel noua prinţesă a Danemarcei.



Danezii se pregătesc să sărbătorească, sîmbătă, nunta prinţului Joachim, mezinul reginei Margrethe, cu o tînără franţuzoaică fără titluri nobile, Marie Cavallier, care va deveni astfel noua prinţesă a Danemarcei, informează AFP.

După nuntă, Marie Cavallier, în vîrstă de 31 de ani, va purta titlul de "alteţa sa regală, prinţesa Marie", potrivit Palatului regal.

Viitorul său socru, prinţul consort Henrik, conte de Labor de Monpezat, a fost tot o persoană fără titluri nobiliare. Originar din sud-vestul Franţei, acesta s-a căsătorit cu prinţesa moştenitoare Margrethe în iunie 1967.

Ceremonia de căsătorie a lui Joachim, în vîrstă de 38 de ani, şi a Mariei Agathe Odile Cavallier, în vîrstă de 32 de ani, va avea loc la biserica Moegeltoender, construită în urmă cu opt secole în sud-vestul regatului, în apropiere de castelul din Schackenborg, reşedinţa cuplului.

Prinţul Joachim, al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Danemarcei, a divorţat în aprilie 2005 de prinţesa Alexandra, originară din Hong Kong, cu care are doi copii, prinţii Nikolai şi Felix. Cei doi au fost căsătoriţi aproape 10 ani.

Spre desebire de prima nuntă, foarte fastuoasă, a doua ceremonie de căsătorie va avea loc într-un cadru privat, la ea participînd doar 300 de invitaţi.

Într-o emisiune televizată difuzată în urmă cu o săptămînă, Marie a povestit că l-a cunoscut în primăvara anului 2005 pe prinţul Joachim, "din întîmplare, în timpul unui prînz de vînătoare în Danemarca, unde acesta era singurul vorbitor de limbă franceză". Cei doi s-au revăzut în toamna aceluiaşi an, la Geneva, unde Marie locuia cu mama sa, Françoise, şi socrul acesteia, Christian Grassiot. Însă relaţia s-a destrămat în vara anului următor.

Marie spune că a avut nevoie de timp pentru a reflecta la ideea de a părăsi totul pentru a merge într-o ţară străină şi a avea o relaţie cu o personalitate regală. Cei doi şi-au reluat relaţia în decembrie 2006, iar în toamna anului 2007 şi-au anunţat logodna.

Fosta soţie a prinţului Joachim, prinţesa Alexandra, recăsătorită cu un fotograf danez, nu a fost invitată la petrecerea de nuntă, care va fi difuzată de posturile naţionale DR1 TV2. Copiiii săi, însă, vor fi martorii mirilor la biserică.

Marie Cavallier, care este catolică, va deveni membră a Bisericii evanghelice luterane a Danemarcei. De asemenea, Cavallier va renunţa la cetăţenia franceză în favoarea celei daneze, potrivit regulilor casei regale.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin marie joachim