x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eva Mendes a rămas fără bagaje pe aeroportul din Moscova

Eva Mendes a rămas fără bagaje pe aeroportul din Moscova

16 Sep 2010   •   00:00

Starul hollywoodian Eva Mendes a rămas la începutul acestei trei săptămâni fără trei valize pline cu haine pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. O zi întreagă şi-a petrecut echipa sa de asistenţi pe aeroportul internaţional din capitala rusă, în speranţa că bagajele pierdute vor putea fi găsite.Ca urmare, planurile frumoasei actriţe de a face cunoştinţă cu viaţa de noapte a Moscovei au eşuat, iar aeroporturile moscovite şi-au confirmat încă o dată faima proastă, relatează Life News.



Vedeta de la Hollywood /36 de ani/ a venit la Moscova pentru prezentarea filmului 'The Other Guys', dar problemele cu bagajele au obligat-o să-şi revadă planurile: ea a renunţat să meargă la restaurantul de lux Bolşoi din centrul capitalei ruse şi la câteva cluburi de noapte în vogă, dar, în schimb, s-a plimbat în Piaţa Roşie.

Astfel, citează Agerpres, însoţită de câţiva colegi actori ce fac parte şi ei din distrubuţia filmului menţionat, şi cu ajutorul unui ghid experimentat, actriţa a vizitat catedrala Vasili Blajennâi, catedrala Hristos Mântuitorul, precum şi Podul Patriarhilor.

×
Subiecte în articol: magazin