x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Evitarea dispariţiei coralilor, asigurată prin congelarea lor

Evitarea dispariţiei coralilor, asigurată prin congelarea lor

18 Aug 2010   •   00:00

Cercetători americani au creat o bancă de corali congelaţi, sperând să evite astfel dispariţia lor şi să păstreze marea diversitate a coralilor din Hawai. Institutul de Biologie marină al Universităţii din Hawai şi departamentul de zoologie al Institutului Smithsonian din Washington au instalat un laborator pe insula hawaiană Coconut Island, unde au fost congelate primele celule de coral-ciupercă (Fungia scutaria) şi de coral Montipora capitata,informează AFP, citat de Mediafax.



"Celulele de coral congelate sunt viabile. Vor putea fi dezgheţate, teoretic, peste 50 sau 1 000 de ani şi se va putea astfel recreea o specie sau dezvolta o populaţie de corali", a explicat într-un comunicat Mary Hagedorn, cercetătoare la Institutul de Conservare biologică al Institutului Smithsonian. "Am decongelat deja eşantioane de spermă de coral, pentru a le folosi la fertilizarea ouălelor de coral şi la apariţia larvelor de coral", a adăugat ea.

Coralii sunt consideraţi animale. Din cauza activităţii umane, barierele de corali şi numeroasele animale cărora coralii le servesc de adăpost ar putea dispărea în următorii 40 de ani, afirmă autorii acestei experienţe.

×
Subiecte în articol: lumea