Poliţia bosniacă a descoperit o fabrică ilegală de arme, confiscând o mare cantitate de pistoale şi explozibili, a anunţat procuratura din Banja Luka, citată de agenţia austriacă APA.
Fabrica s-ar afla la graniţa celor două entităţi bosniace, Republica Srpska şi Federaţia croato-musulmană. Potrivit cotidianului 'Glas srpske' de vineri, armele erau produse în împrejurimile localităţii Majevica, la sud de Banja Luka. Fabrica a fost descoperită joi, în urma informaţiilor furnizate de doi sârbi şi trei bosniaci arestaţi miercuri la Tuzla şi Ugljevik. Pe piaţa neagră, pistoalele erau vândute cu sume între 100 şi 300 euro, cumpărătorii provenind, conform primelor informaţii, din lumea interlopă bosniacă, dar şi din ţările vecine.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro