x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Fane Stoica şi Geolgău din nou adversari

Fane Stoica şi Geolgău din nou adversari

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Iun 2007   •   00:00
Fane Stoica şi Geolgău din nou adversari

Certaţi in urmă cu două luni, atunci cănd se aflau in barca Universităţii Craiova, Ştefan Stoica şi Gheorgiţă Geolgău sunt din nou adversari. Ambii sunt in carţi pentru postul de antrenor la CSM Rm. Vălcea.


Certaţi in urmă cu două luni, atunci cănd se aflau in barca Universităţii Craiova, Ştefan Stoica şi Gheorgiţă Geolgău sunt din nou adversari. Ambii sunt in carţi pentru postul de antrenor la CSM Rm. Vălcea.

După ce a ratat incredibil promovarea in primul eşalon, CSM Vălcea l-a pus pe liber pe antrenorul Costel Pană. Ciudata infrăngere, suferită in ultima etapă la Baia Mare, i-a costat pe vălceni inclusiv dexvoltarea infrastructurii. „Avem un stadion modern, printre cele mai bune din Romănia. Urma ca ăn această vară să aducem o tabelă electronică nouă şi să montăm instalaţia de nocturnă. Ne pregăteam pentru Liga 1 şi pentru a incerca să aducem naţionala Romăniei să joace şi la Rm. Vălcea. Contraperformanţa realiyată la Baia Mare, care ne-a costat promovarea, l-a făcut pe unulş din sponsori să renunţe la a ne mai aduce tabela promisă, iar Primăria a amănat cu un an montarea unei nocturne performante", spune Alin Trandafir, preşedintele vălcenilor.

VEDETE. Rămas liber, după inlăturarea lui Costel Pană, scaunul de antrenor al CSM este destul de disputat. Pe lista celor cu care se discută, in pole position, se află fosta mare glorie a Băniei, Gheorghiţă Geolgău şi fostul internaţional Ştefan Stoica. Alţi doi olteni, Marian Bondrea şi Victor Roşca, sunt socotiţi soluţii de rezervă pentru această funcţie. Dacă Jovanovici a ales să joace la „U" Cluj, in locul său este posibil să apară brazilianul Simao. „El este liber de contract şi dorit de căteva echipe din Liga 1. Din ceea ce ştim, de la impresarul său, acum este in Germania şi işi caută o echipă acolo. Dacă nu reuşeşte să-şi găsească un angajament, il aşteptăm in Zăvoi", a mai declarat Trandafir.

×
Subiecte în articol: magazin