x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Festivalul Ad’Or va mai fi, dar la anul

Festivalul Ad’Or va mai fi, dar la anul

de Eliza Dumitrescu    |    09 Feb 2008   •   00:00
Festivalul Ad’Or va mai fi, dar la anul
Sursa foto: Paul Buciuta/

Relansată în vara anului trecut, Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România şi-a anunţat în cursul unei conferinţe de presă proiectele în derulare. Ultimele şase luni par a fi fost unele pline de dinamism pentru Uniune. Unul dintre obiectivele declarate este acela de a susţine toate proiectele care unesc industria.

Relansată în vara anului trecut, Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România şi-a anunţat în cursul unei conferinţe de presă proiectele în derulare. Ultimele şase luni par a fi fost unele pline de dinamism pentru Uniune. Unul dintre obiectivele declarate este acela de a susţine toate proiectele care unesc industria.

Printre noutăţi, aceea că pre­şedintele interimar al Uniunii, până la alegerile din 2009 este, de la 6 februa­rie, Ştefan Iordache, (Chief Operating Officer, Leo Burnett). Situaţia salariilor din publicitate a fost abordată din perspectiva stu­diu­lui realizat de Pricewaterhouse Coopers, studiu care a implicat 22 de agenţii şi care se derulează anual, din 2006. Printre concluziile studiului: în industria de comunicare din România s-a înregistrat o creştere salarială mai mare faţă de alte ţări, cu 17%. Pentru 2008 Ştefan Iordache apreciază o creştere mai mică, de doar 15% datorită dinamicii econo­mice. Creşterea cea mai mică s-a înregistrat în zona de media şi ce mai mare în domeniul relaţiilor pu­blice, “aproape dublă” conform lui Iordache. Deşi vor continua să existe diferenţe de creştere salarială între departamente, există o tendinţă de uniformizare a diferenţelor. Sala­riul de intrare în industrie este de 1.000 de RON, dar atractivitatea rămâne mare pentru tineri, pe de o parte pentru glamoor-ul de care se bucură încă domeniul, pe de altă parte pentru creşterea salarială foarte dinamică de la an la an.

 

ÎN UMBRĂ. Piaţa de media lo­ca­lă este în atenţia UAPR, care a în­fiinţat Clubul de media, o structu­ră în care agenţiile cu astfel de servi­cii pot dezbate probleme specifice. Ini­ţiativa este de dată recentă, din oc­­tom­brie 2007, şi este în curs de dez­voltare. “Zona de media este cea mai din umbră specialitate a industriei”, apreciază Ştefan Iordache. De asta este şi segmentul care atrage cel mai greu oameni. Dificultăţi ale pie­ţei de media din România ar mai fi, în opinia lui Iordache, lipsa unei mo­ne­­de unice (se lucrează cu RON, eu­ro şi dolari), ceea ce transformă fir­mele de media în “firme de contabili” în căutarea cursului şi tranzacţiei op­ti­me. “Cel mai important este a schimba percepţia clienţilor că media este doar a cumpăra cât mai ieftin un spot la ştiri” a adăugat Iordache.

 

PROIECTE.Şcoala de creaţie ADC*Ro este cel mai recent proiect care implică UAPR, în parteneriat cu ArtDirectors Club România şi Millenium Communications. Este o şcoală de concept creativ care doreşte să for­meze deprinderi creative cursanţilor săi. “O să fie o şcoală mult mai in­ten­să decât ce putem oferi noi în agenţii. Va fi o formare la foc continuu cu tutori, directori de creaţie reprezentativi. Important este că şcoala va scoate oameni cu portofolii, ceea ce lipseşte acum, când oamenii se formează în agenţii pe porţile cărora intră cu cel mult o scrisoare de intenţie” a declarat Adrian Boţan, director de creaţie la McCann Erickson şi vicepreşedinte al UAPR. În acest moment înscrie­rile la cursurile şcolii sunt în plină desfăşurare. Un alt aspect abordat a fost festivalul local de publicitate, Ad’Or, a cărui credibilitate a fost subminată de-a lungul existenţei sale de o mulţime de acuzaţii de părtinire, de înscriere de ghost-uri (lucrări de publicitate care nu au rulat efectiv în campanii) şi pe care agenţiile l-au boicotat prin neparticipare (McCann Erickson, Headvertising, Gavrilă şi Asociaţii, Cohn&Jansen). Festivalul se pare că este unul dorit conform unui studiu realizat de UAPR în industrie. Concluzia este că Ad’Or va exista mai departe, deşi într-o altă formulă. “Vrem ca Ad’Or să devină o referinţă corectă pentru clienţi”, a declarat Adrian Boţan. Pentru ca lucrurile să fie obiective, board-ul UAPR consideră că este indicat ca juriul să fie unul străin: “juriul străin ne va aju­ta să scăpăm de prieteniile sau duş­măniile locale” consideră Ştefan Iordache. Urmă­torul Ad’Or va fi în primăvara lui 2009, pentru că timpul nu mai permite gândirea unei noi structuri a festivalului până la data tradiţională a desfăşurării acestui eveniment, începutul verii.

Un alt proiect pe care Uniunea îl are în vedere este înfiinţarea unei şcoli de DTP în viitorul apropiat.

 

eliza.dumitrescu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sufletul comertului media iordache