Flagel / Munca la negru infloreşte in Uniunea Europenă

In cele 27 de state ale Uniunii Europene, milioane de europeni lucrează ilegal pentru a evita plata contribuţiilor către stat. In faţa acestei realităţi, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse, Vladimir Spidla, a propus o serie de măsuri pentru combaterea muncii la negru, comentează, luni, Deutsche Welle.

In cele 27 de state ale Uniunii Europene, milioane de europeni lucrează ilegal pentru a evita plata contribuţiilor către stat. In faţa acestei realităţi, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse, Vladimir Spidla, a propus o serie de măsuri pentru combaterea muncii la negru, comentează, luni, Deutsche Welle.

PRACTICĂ. Potrivit unui recent studiu, 11% dintre europeni recunosc că au angajat pe cineva ilegal in ultimul an. Studiul mai relevă că cele mai mari rate ale angajării la negru sunt in Danemarca, Olanda şi Suedia, insă este posibil ca acest rezultat să se datoreze faptului că persoanele intervievate din aceste ţări să fi fost mai sincere decăt cele din alte state. Pe ansamblu, munca la negru este o practică mai larg răspăndită in Europa de Est şi de Sud, „victimele" angajării ilegale fiind de cele mai multe ori studenţii, şomerii sau persoanele fizice prestatoare de servicii. Majoritatea aranjamentelor informale sunt in sectorul construcţiilor sau in gospodării. Este dificil de apreciat nivelul pierderilor economice suferite de un stat din cauza muncii la negru. In Germania, aşa-numita „economie subterană" se estimează că ar reprezenta 15% din produsul intern brut sau aproximativ 350 de miliarde de euro. Cea mai mare problemă reprezentată de munca la negru este aceea că subminează sistemul asigurărilor sociale şi poate duce la „dumping salarial", care determină o scădere a veniturilor tuturor muncitorilor dintr-un anumit sector.

MĂSURI. Comisarul Spidla consideră că fixarea unui salariu minim ar putea contribui la diminuarea aranjamentelor informale intre angajat şi angajator. De asemenea, un alt instrument important in combaterea muncii la negru l-ar putea constitui şi diminuarea nivelului de impozitare şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale. Dacă oamenii au sentimentul că păstrează o mare parte a veniturilor obţinute, atunci este probabil ca ei să raporteze aceste venituri. O altă măsură ar fi şi inăsprirea sancţiunilor pentru persoanele care incalcă legislaţia muncii, pentru a-i convinge prin aceasta atăt pe angajaţi, căt şi pe angajatori, că nu se merită asumarea riscului muncii la negru. Insă, in condiţiile in acre aproape jumătate (47%) dintre participanţii la studiul menţionat au apreciat că angajarea informală „este avantajoasă pentru ambele părţi", implementarea unei astfel de măsuri s-ar putea dovedi mai dificilă decăt pare, a recunoscut Spidla. De asemenea, in condiţiile in care o bună parte dintre persoanele angajate ilegal provin din Europa de Est, o altă modalitate de reducere a muncii la negru ar putea fi deschiderea pieţei muncii din statele vest-europene pentru cetăţenii din noile state membre. Această chestiune rămăne insă una complexă, a mai spus Spidla, adăugănd că nu există semne că munca ilegală ar fi in declin in statele care au renunţat la restricţiile pentru muncitorii din Est, ba, dimpotrivă, in anumite sectoare munca la negru devine o practică tot mai răspăndită