Serialele TV sunt o afacere înfloritoare în America, iar interpreţii rolurilor principale n-ar putea susţine contrariul. Publicaţia TV Guide, citată de Agerpres, a dezvăluit salariile vedetelor micului ecran american, iar cifrele sunt impresionante.
La categoria "seriale dramatice", Hugh Laurie, faimosul "Dr House", se află în fruntea clasamentului, cu 400 000 de dolari câştigaţi pe episod. El este urmat îndeaproape de cei doi interpreţi principali din "New York: Unitatea specială", Christopher Meloni şi Mariska Hargitay, plătiţi fiecare cu 395 000 dolari.
Dar salariul celui mai nesuferit doctor din TV nu este nimic în comparaţie cu cel al lui Charlie Sheen. La rubrica "seriale comice", actorul, care a fost recent în atenţia justiţiei pentru probleme conjugale, câştigă 1,25 milioane de dolari pentru fiecare episod din "Doi bărbaţi şi jumătate". Mult în spate, colegul său de filmări, Jon Cryer, primeşte "doar" 550 000 dolari, în timp ce fiecare din cele patru actriţe din "Neveste disperate" câştigă 400 000 de dolari pe episod.
De menţionat că Anna Paquin, vedeta serialului "True Blood", câştigă "doar" 75 000 de dolari pe episod.
Citește pe Antena3.ro