Guvernul indian nu pare dispus să accepte asistenţă în domeniul securităţii din partea Israelului. În cursul zilei de joi, Comandamentul intern din Israel pregătea trimiterea unei delegaţii de asistenţă în India, dar aceste acţiuni au fost suspendate după ce autorităţile de la Bombay au spus clar că refuză ajutorul, relatează cotidianul israelian Haaretz.
Israelul mobilizase o echipă de experţi care să ofere asistenţă în domeniul securităţii, informaţiilor şi umanitar, la ordinul ministrului Apărării.
Israelul a refuzat să se pronunţe dacă atacul asupra centrului evreiesc Chabad din Bombay a fost planificat sau a fost o coincidenţă. Potrivit unei ipoteze, teroriştii s-ar fi ascuns aici încercând să scape în urma unui schimb de focuri cu forţele de poliţie din Bombay. O altă teorie evocă posibilitatea ca acest centru evreiesc să fi fost o ţintă în cadrul atacurilor în care hotelurile reprezentau puncte de capturare sau ucidere a turiştilor occidentali, în special americani şi britanici.
Israelul aşteaptă în continuare concluziile unei anchete a forţelor de securitate indiene. Dacă rezultatele anchetei demonstrează că atacurile asupra complexului Chabad au fost planificate, este posibilă sporirea măsurilor de securitate în toate instituţiile evreieşti din lume.
Experţii israelieni cred că din comportamentul teroriştilor de la centrul Chabad reiese faptul că ei nu erau pregătiţi pentru a lua ostatici şi purta negocieri. Legătura cu teroriştii a fost menţinută prin intermediul unui telefon mobil al unui ostatic. Se pare că atacatorii nu aveau nici camere video sau alte echipamente de transmisie.
Citește pe Antena3.ro