x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

28 Oct 2005   •   00:00
CAMPANIE HEISS. O noua campanie semnata Gavrila & Asociatii a debutat in toamna aceasta si cuprinde trei spoturi tv ce au la baza o idee creativa starnita de rigurozitatea cu care sunt construite centralele Heiss (Heiss inseamna "caldura" in germana). Se merge practic pe acelasi concept al spiritului german (ce se rasfrange asupra lucrurilor si persoanelor din jur) pe care l-au folosit si cei de la Danke, asezat insa intr-un alt context. "Cred ca «tehnicistii» se vor imprieteni rapid cu acest personaj de origine germana, carismatic si sociabil", afirma Ovidiu Cavalu, director general Meda SA.

LIFT SAU FRIGIDER? Cei de la LG au venit cu o modalitate inedita de promovare a unuia dintre produsele lor. Este vorba despre o campanie de promovare pentru frigidere.

Daca vei merge la Mall-ul din Vitan, vei avea parte de o surpriza placuta, vei deschide usa unui frigider si, in loc sa gasesti in interior tot felul de mancaruri aranjate frumos pe raft, vei descoperi ca de fapt ai deschis usa liftului care iti asigura accesul catre etajele superioare. Iata o idee buna care prin acest mod de promovare spune mult despre calitatile produsului. Daca in frigiderele romanilor risti sa te pierzi, fiindca sunt mai mereu goale, in cele de la LG te pierzi, deoarece sunt incapatoare.

FEMEIA SI FAMILIA. Sunsilk a realizat cel mai mare studiu national dedicat femeilor, astfel incat 21.119 de romance au raspuns provocarii. La intrebarea "ce-si doresc femeile?", romancele au considerat ca lucrul cel mai important este familia. In perioada care va urma, Sunsilk va desfasura o campanie media pentru sustinerea cremelor sale pentru par, cu efect instant.

S-A TERMINAT CU SCUZELE. In cadrul unei ample campanii de promovare menite a atrage un numar cat mai mare de utilizatori din domeniul office spre utilizarea echipamentelor digitale color, Konica Minolta a fost gazda unui lant de evenimente desfasurate la World Trade Center Bucuresti. Personajul principal al acestor evenimente a fost echipamentul digital color bizhub C250. Lansarea oficiala l-a avut drept protagonist pe actorul de comedie Marius Vizante, o trupa de mimi si, in incheiere, o formatie romaneasca de jaz.

Grupaj realizat de Cristian Pasarica si Alex Anghel

×
Subiecte în articol: sufletul comertului