x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Italia / Carabinierii au confiscat de la romi un milion de euro!

Italia / Carabinierii au confiscat de la romi un milion de euro!

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Dec 2008   •   00:00
Italia / Carabinierii au confiscat de la romi un milion de euro!

Carabinierii din Roma au sechestrat bunuri mobile şi imobile de peste un milion de euro în tabăra Casilino 900. Aceasta este cea mai mare tabără de nomazi din Italia, unde locuiesc în principal romi provenind din fosta Iugoslavie, informează Il Giornale.



“Romii trăiau în tabăra de nomazi, dar dispuneau de apartamente, automobile luxoase şi 26 de conturi bancare”, menţionează publicaţia citată din constatarea forţelor de ordine, arătând că la operaţiunea de percheziţie în tabăra respectivă au participat peste 150 de carabinieri.Toate bunurile respective au fost sechestrate în baza unui mandat emis de tribunalul din Roma la cererea Direcţiei locale antimafia. Rromii din grupul cercetat de poliţişti, care nu aveau locuri de muncă şi nu au declarat niciodată venituri, efectuau transferuri bancare cu sume importante, a căror provenienţă nu au putut să o justifice, mai menţionează Il Giornale, citat de Agerpres.

×
Subiecte în articol: lumea