x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Italia / Un rom beat a lovit cu maşina 13 oameni într-o staţie de autobuz

Italia / Un rom beat a lovit cu maşina 13 oameni într-o staţie de autobuz

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Noi 2008   •   00:00

Un român de etnie romă, în vârstă de 26 de ani,  aflat în stare de ebrietate la volanul unui autoturism, a provocat un grav accident de circulaţie la Roma. Şoferul a lovit 13 persoane care stăteau într-o staţie de autobuz, relatează site-ul Cronacaqui.it, citat de Mediafax.



Nouă persoane au fost transportate la spitalele Sant'Eugenio şi San Camillo, trei dintre ele fiind în stare gravă. Şi românul de etnie romă a fost rănit în accident şi se află la Spitalul Grassi di Ostia.  Potrivit poliţiei, românul în vârstă de 26 de ani se afla la volanul unui autoturism marca BMW, dar, din cauza vitezei, a pierdut controlul maşinii. Vehiculul a intrat pe contrasens şi s-a oprit într-o staţie de autobuz, rănind 13 persoane. Presa italiană susţine că şoferul - Bruno Radosavljevici - este un cetăţean român născut la Torino în urmă cu 26 de ani şi care locuieşte în prezent într-o tabără de romi din Roma. Printre persoanele în stare gravă este şi un copil de 14 ani care a suferit un traumatism cranian. Adolescentul este "conştient şi lucid", dar medicii sunt rezervaţi în legătură cu şansele acestuia de supravieţuire. Ceilalţi doi răniţi grav sunt două femei de 36 şi, respectiv, 40 de ani."Am încercat să evit un pieton, am pierdut controlul volanului şi am lovit acele persoane", a explicat şoferul.

×
Subiecte în articol: lumea