x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Jane Fonda revine pe Broadway după 46 de ani

Jane Fonda revine pe Broadway după 46 de ani

de Ovidiu Ciutescu    |    04 Noi 2008   •   00:00
Jane Fonda revine pe Broadway după 46 de ani


Jane Fonda, câştigătoare a două premii Oscar, va reveni pe Broadway după 46 de ani, pentru a juca în piesa "33 Variations", ce va avea premiera în 2009, declară actriţa, citată de Mediafax.



Piesa "33 Variations", scrisă şi regizată de Moises Kaufman, prezintă povestea fascinaţiei lui Beethoven pentru un vals popular şi cea a lui Katherine Brandt (rol interpretat de Fonda), un muzicolog din zilele noastre, care va încerca să descopere originile acestei pasiuni a compozitorului. "Sunt foarte încântată de noua piesă a lui Moises. Abia aştept să mă întorc pe scenă alături de el, prin acest rol pe care îl înţeleg atât de bine. Au trecut peste 40 de ani de atunci!", a declarat Jane Fonda.

Actriţa, în vârstă de 70 de ani, a debutat pe Broadway în 1960, în piesa "There Was a Little Girl", pentru care a fost nominalizată la premiile Tony, la categoria "cea mai bună actriţă". Ultima ei apariţie pe Broadway a fost în 1963, când a jucat în drama "Straniul Interludiu". Celebra actriţă americană a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1979, pentru rolul din "Întoarcerea acasă", şi în 1972, pentru partitura din "Klute". Piesa "33 Variations" urmează să aibă premiera pe Broadway la începutul anului 2009.

×
Subiecte în articol: lumea