x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Jumătate din băuturile spirtoase din România se vînd la negru

Jumătate din băuturile spirtoase din România se vînd la negru

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Iun 2008   •   00:00
Jumătate din băuturile spirtoase din România se vînd la negru

11:24 • Circa 45 la sută din piaţa băuturilor spirtoase din România este reprezentată de comerţul la negru, producţia şi comerţul de palincă, ţuică şi rachiu fiind în proporţie de 90-95% nemonitorizată şi nedeclarată , a arătat directorul general Garant, Radu Morariu.

Circa 45 la sută din piaţa băuturilor spirtoase din România este reprezentată de comerţul la negru, producţia şi comerţul de palincă, ţuică şi rachiu fiind în proporţie de 90-95% nemonitorizată şi nedeclarată , a arătat directorul general Garant, Radu Morariu.

SPIRTOASE CONTRAFĂCUTE. "Băuturile spirtoase naturale precum ţuica, palinca şi rachiul reprezintă aproape jumătate din piaţa băuturilor spirtoase. Foarte puţini producători de băuturi naturale, respectiv 5 - 10% au activitatea urmărită de autorităţile competente, în timp ce producătorii industriali de băuturi alcoolice sunt monitorizaţi în proporţie de 100%. În acest fel, aproape jumătate din producţia băuturilor spirtoase de pe piaţă ajunge să fie produsă şi comercializată la negru", a precizat reprezentantul Federaţiei Patronale a Industriei Alcoolului, Băuturilor Alcoolice şi Nealcoolice - Garant. Printre producătorii de băuturi spirtoase naturale se numără, potrivit reprezentantului Garant, gospodăriile individuale, asociaţiile familiale sau micile distelării şi marile distilării. Volumul mare de piaţă pe care îl ocupă acest tip de comerţ este încurajat de rata mare de profit pe care îl pot obţine producătorii băuturilor spirtoase naturale. Astfel, "costul de producţie al unui litru de ţuică este de 6 - 7 lei, iar în condiţiile în care acesta este vândut pe piaţă cu 20 de lei, profitul se ridică la peste sută la sută. Altfel stă treaba în ce priveşte producţia industrială. Dintr-un litru de vodkă, 70 - 75 la sută reprezintă taxele, iar restul procentelor se împarte între costurile de producţie şi profit", a explicat Radu Morariu, care a adăugat că, neoficial, la nivelul întregii ţări, există peste 35.000 de cazane destinate producţiei de spirtoase naturale. Conform datelor Garant, cea mai pare parte din bauturile spirtoase naturale de pe piaţa autohtonă este de calitate îndoelnică: "La iniţiativa patronatului, s-au analizat 400 de tipuri de palincă. Dintre acestea doar 40 de tipuri erau conforme normelor impuse de legislaţia comunitară". Pentru eradicarea fenomenului pieţei subterane a băuturilor spirtoase naturale, reprezentantul patronatului de profil susţine aplicarea legislaţiei specifice, respectiv monitorizarea tuturor instalaţiilor de producţie: "Trebuie să se pună în aplicare regulamentul 110/2008 elaborat de Parlamentul European". Regulamentul amintit prevede definirea, desemnarea şi prezentarea băuturii spirtoase.

×
Subiecte în articol: magazin naturale spirtoase