x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun „Junk-food este un drog alimentar”

„Junk-food este un drog alimentar”

de Oana-Maria Baltoc    |    17 Feb 2011   •   21:07
„Junk-food este un drog alimentar”

152487-03-07tv-19.jpgMai în glumă, mai în serios, Carmen Brumă ne-a făcut zob produsele fast-food. Fie ei hamburgeri înecaţi în maioneză, cutii cu pizza ornată cu şuncă şi cârnaţi, cartofi prăjiţi (de care ea nu s-a mai atins de peste zece ani!), totul a fost distrus şi aruncat la coşul de gunoi, acolo unde ar trebui să ajungă de drept acest tip de mâncare. Carmen a aflat care sunt beneficiile unei alimentaţii sănătoase şi ale sportului, şi de ­atunci nu încetează să împărtă­şeas­că  aceste lucruri celor interesaţi  să i se alăture, tocmai pentru a le fi mai uşor să-şi schimbe stilul de viaţă. „Nu pot să spun că am făcut lucruri deosebite. Ca orice lucru din viaţa asta şi trăitul sănătos e o chestie de antrenament. E adevărat că înce­putul e un pic mai dificil, dar dacă treci peste etapa asta o să rea­lizezi care sunt părţile bune, iar în timp nu o să mai simţi că faci un efort sau că eşti oarecum pedepsit.” 

TENTAŢII. Bineînţeles, nici vedeta Realitatea TV nu este de piatră în faţa tentaţiilor: „Am multe momente în care mi se întâmplă să cedez, dar am grijă ca şi aceste derapaje să fie controlate. Am o slăbiciune declarată pentru dulciuri şi, ca să depăşesc aceste praguri, mi-am fixat ca în weekend să mănânc un desert. Cred că şi de asta îmi plac weekend-urile atât de mult”.

Carmen tocmai a încheiat, la 15 februarie, campania „Super Silueta după Sărbători”, un demers derulat pe detoxifiere.ro, pe care s-a convins că trebuie să-l continue după ce a văzut succesul de care s-a bucurat în rândul oamenilor: „Ne-am propus ca prin această campanie să-i ajutăm pe cei care de Sărbători au dat iama în bunătăţi şi s-au răsfăţat prea mult. Mai ales că românii se îngraşă în medie trei kilograme în perioada Sărbătorilor. Am vrut să-i ajutăm să slăbească, să se detoxifice şi să înveţe care ar fi paşii către o alimentaţie sănătoasă şi implicit un stil de viaţă sănătos”.

Paşii par simpli când o auzi pe Carmen enumerându-i: „Poftele se mai pun şi în cui, foamea nu se confundă cu pofta, foamea şi setea se confundă şi poţi să bei un pahar de apă ca apoi să-ţi dai seama că nu ţi-e atât de foame pe cât credeai că îţi este, trebuie să faci mişcare, dar asta nu înseamnă că trebuie să dai o grămadă de bani pe mersul la o sală sau să-ţi angajezi un antrenor personal, ci poţi să încerci lucrul ăsta în confortul propriei locuinţe. Asta am încercat să facem în cadrul campaniei. În fiecare săptămână am realizat câte un antrenament filmat acasă. Am, de exemplu, un antrenament făcut pe scara blocului, unul făcut cu o coadă de lopată, cu un mop, cu o coadă de mătură. Nici unul dintre antrenamente nu are mai mult de 15 minute. Dar sunt destul de intense. Am avut peste 5.000 de persoane înscrise în campanie, care au ţinut dieta recomandată de mine, şi peste 400.000 de vizualizări”.

FAN MENCINICOPSCHI. Multe dintre sfaturile pe care le auzim atunci când vine vorba de stil de viaţă sănătos par deja perimate, dar numai în momentul în care sunt aplicate şi vezi rezultatele îţi dai seama de importanţa lor. Cum este şi modul în care facem cum­pă­răturile alimentare. De exemplu, Carmen nu ignoră menţiunile de pe etichetele produselor pe care le achiziţionează: „Sunt atentă la ceea ce scrie pe etichete de foarte multă vreme. Am toate cărţile domnului doctor Mencinicopschi şi mi-am extras din ele câteva lucruri importante legate de E-uri. Apoi, nu mă duc niciodată la cumpărături pe stomacul gol. Foarte important e să ai cu tine lista de cumpărături şi să ocoleşti raioanele cu care nu ai treabă”.

Despre junk-food, numai de rău: „Este un cerc vicios pe care dacă nu-l întrerupi la timp, organismul va avea de suferit. Din păcate, tot ce înseamnă junk-food produce o dependenţă pe care nu o conştientizezi şi daunele şi sechelele pe care le lasă în organism nu se văd imediat. Nu ai mâncat azi o pizza şi mâine ai văzut efectele, poate de aceea nici nu conştentizăm pericolul pe care îl reprezintă genul ăsta de gustări care îţi consumă o mulţime din vitaminele şi mineralele din corp, provoacă şi o mulţime de alergii, ca să nu mai vorbim de obezitate, boala secolului. Este foarte perversă mâncare asta, e un drog alimentar. Ce mi se pare îngrozitor este că părinţii îşi duc copiii la fast-food ca să-şi primească răsplata sub formă de junk-food!”.

FEMEIA CU CASEROLELE. Carmen se autointitulează „femeia cu caserolele”, soluţia pe care ea a găsit-o pentru a nu ajunge să mănânce prostii doar pentru că nu are de unde să-şi cumpere un meniu sănătos. „Mâncarea e foarte uşor de transportat în caserole şi nu văd de ce nu am apela cu toţii la chestia asta.”
Iubitul ei, Mircea, îi este alături în promovarea stilului sănătos de viaţă: „Mircea se implică intens pentru că el este cel care filmează aceste antrenamente, el este cel care montează filmuleţele. Din moment ce contribuie serios la realizarea acestor filmuleţe este, zic eu, normal să le posteze la el pe blog. Mă bucur că am reuşit să ne întâlnim în câteva proiecte, cum a fost şi crossul acela despre care s-a vorbit atât, «Mişcarea contra statului», şi pe care îl vom repeta anul ăsta”.

 

Spa-ul de duminică seara
Dincolo de proiectele legate de pro­mo­varea stilului sănătos de viaţă şi de prezentarea ştirilor sportive la Realita­tea TV, în timpul săptămânii, Carmen a început să prezinte o nouă emisiu­ne, tot la Realitatea TV, „Spa-ul de du­mi­ni­că seara”, de la ora 23:00. „E un fel de magazin, cu tot felul de ma­te­riale amuzante, intere­san­te. Ideea este ca omul să rămână cu o stare de bine după emisiune. Nu vrem să-i vorbim despre tragedii şi salarii tă­ia­te. Sper eu că vor închide televizo­rul şi se vor culca cu o stare de bine pentru că urmează o nouă săptămână.”

×
Subiecte în articol: fun