La braţ cu Lefter Popescu

La ziar sunt două tipuri de plată. Respectiv plata la cartea de muncă sau prin colaborare, la bucată. Cum ar veni, în primul caz tu, ca lefegiu, te prezanţi cu fizicu' la serviciu, zi de zi. În cazul doi, tu, ca ataşat, nu te arăţi la moacă pentru că aceasta nu interesează contractul.

Trimiţi numai "bucăţi", pentru care ziarul te recompensează financiar. Cât îi dai, atâta ai, diferenţa fiind că în cazul angajatului cu carte de muncă e posibil ca ziarul să îi dea, dar el să dea mai puţin, pentru că e român nesimţitor şi pentru că merge şi-aşa). Fireşte că banii de bucată, atunci când sunt, în mod normal nu-ţi pot asigura un trai excepţional, dacă eşti, în mare, doar un simpatic şi silitor neica nimeni. De pildă, cum sunt eu.

Însă de astă dată m-am uimit pe mine. Pentru că am găsit subiectul care valorează, de sine stătător, nici mai mult nici mai puţin de 100 de lei noi (pentru derutaţi, echivalentul a 10 milioane de lei vechi).

NUNTA. Despre ce este vorba. Desigur, despre o relaţie de cuplu foarte, foarte preţioasă, în care oamenii se iubesc şi nu se tratează ca pe nişte zdrenţe. Încununtă cu o nuntă. Mirele, un înalt funcţionar în mediul privat, cu salariu meritoriu deosebit, de natură să îi permită acestuia un trai decent. Atâta doar că înaintea decenţei, de obicei, oamenii maturi şi 'telectoali îşi fac credite cu care să-şi asigure un transport foarte confortabil prin oraş, cu o maşină după care să întoarcă gâtul fetele ieşite de la liceu. Acum, mirele mai poate să-şi plătească, din salariu, întreţinerea. A casei. Mai greu a nevestei şi a copilului. Mireasa, tânără absolventă de liceu şi mămică, iubitoare de soţ, înconjurată de familie stranie, necăjită nevoie mare din pricina căii alese de odraslă. Nişte ciudaţi, vă daţi seama. Cum naiba să nu debordezi de bucurie când o vezi pe fi-ta fără studii, fără serviciu, la braţ cu Lefter Popescu?

MUZICHIE. La nuntă se cântă şi manele, şi altele. Maneliştii sunt bucuroşi că au putut participa la eveniment. Şi-au cumpărat ţoale de calitate în onoarea situaţiei, dar n-au prea mai avut bani de tacâm. Oricum, frumos din partea lor că au ţinut să vină ferchezuiţi. Aşa se cade la zi mare!

TORT. Ca la orice desfătăciune, vorba aia, soseşte şi tortul. Moment de maximă înduioşare pentru tot lumetu', dar mai cu seamă pentru ginerică. Care suspină afectat şi lăcrimează abundent. Petrecăreţii, vorba aia, pătrunşi, lasă capetele tâmp într-o parte, ca la un semn, cu toţii, şi exclamă "aaaa"-ul admirativ - în sensul că ce o iubeşte el pe ea. Ginerică se "esplică":  incredibil, nu mă aşteptam la un tort în formă de maşina mea preferată!

A se nota că masa, voia bună şi subiectul au costat 100 de lei. Casă de piatră!