Locuitorii provinciei Yotsukaido (situată în apropiere de Tokyo, Japonia) se luptă în mlaştina Mimusubi (loc considerat sfânt). Sute de localnici participă anual la acest “ritual noroios” care, potrivit tradiţiei, le va proteja copiii de boli, iar recoltele vor fi foarte bogate.
Proces - Dispută pentru numele unui urs
Municipalitatea din Nürnberg au dat în judecată o companie de dulciuri care a reuşit prima să înregistreze numele de Flocke, aşa cum îl cheamă pe ursuleţul polar din grădina zoologică locală, relatează The Telegraph. Reprezentanţii companiei bavareze Fair Field au înregistrat “Flocke” (fulg de nea) cu cinci zile înainte ca reprezentanţii grădinii zoologice să anunţe numele ursuleţului lor. “Ne-am gândit că numele e foarte drăguţ”, a spus Werner Schubert, reprezentant Fair Field. Însă autorităţile locale nu au fost convinse de acest argument, mai ales să firma nu a înregistrat numai numele Flocke, ci şi Flocke ursul polar şi Flocke puiul de urs polar.
Sol artificial - Vegetaţie pe zgârie-nori
Grupul japonez Suntory a prezentat luni un sol artificial care, mult mai spongios şi mai uşor decât pământul, poate fi instalat pe acoperişul şi pe pereţii imobilelor, astfel încât pe el se poate planta vegetaţie ce ar contribui la scăderea temperaturii în marile oraşe, relatează AFP. Potrivit Suntory, 450 de grame din acest sol artificial, numit “Pafcal”, pot să reţină aceeaşi cantitate de apă cât reţine un kilogram de pământ. Răspândit pe acoperiş, el permite creşterea gazonului şi a unor plante, ceea ce reduce cu până la zece grade temperatura din interiorul clădirii.
China - Un şoricel a deturnat un avion
Un şoricel scăpat de stăpâna sa a provocat o adevărată isterie într-un avion ce trebuia să ajungă la Shenzhen. Femeia a ascuns rozătoarea în buzunarul hainei şi a reuşit să-i păcălească pe ofiţerii de pază ai aeroportului din Dalian. “Am adormit şi, când m-am trezit, n-am mai găsit şoricelul. Aşa că am luat legătura cu echipajul”, a declarat Liu Yulian. Pasagerii zborului au intrat în panică în momentul în care au fost anunţaţi că vor schimba ruta şi vor ateriza pe aeroportul din Xiaoshan. După două ore şi jumătate de carantină, pasagerii au putut pleca din nou spre destinaţie. Mulţi dintre ei însă au anunţat că vor da în judecată compania aeriană, pentru că n-a fost în stare să împiedice ajungerea la bord a şoricelului.
Şoc electric - I-au trecut prin corp 25.000 de volţi
Medicii unui spital din Serbia sunt uimiţi de faptul că un adolescent a scăpat cu viaţă după ce 25.000 de volţi i-au trecut prin corp. Damir Minarivic (14 ani) s-a urcat pe acoperişul unui tren pentru a-şi recupera mingea de fotbal, însă a atins un fir de înaltă tensiune. Doctorii spun că au de-a face cu un miracol. Damir are arsuri destul de grave, însă îşi va reveni fără probleme.