Maimuţă de companie

Soţia, în rolul animalului de casă. Se spune că iubirea naşte obsesii. Cred că e fals şi că de fapt avem de-a face cu nişte obsedaţi cărora li se năzare că iubesc.

BOIALĂ. Din paleta de manifestări în care se-ntrupează obsesia, putem enumera fixaţia unor dame în direcţia unui aspect sută la sută impecabil în prezenţa partenerului. Bărbaţii lor sunt aceia care nu şi-au văzut ni­ciodată soţia cu faţa-n fundu' gol, cum ar veni, pentru că ea şade boită nonstop - la culcărică are rimel proaspăt, iar dimineaţa se trezeşte înaintea lui, ca să-şi împrospăteze maclavaisul.

SMERENIE. Alt semn al iubirii patologice e atunci când ea exhibă o deplină supunere şi deci perfectă ali­niere la principiile lui de viaţă. De unde rezultă şi alienarea psihică aferentă. Ei sunt familia în care el funcţio­nează, vorbeşte, se mişcă, are păreri, are glas, are nervi, râde şi face chestii, în vreme ce ea e mereu în umbra lui, fiinţând doar după chipul şi asemă­narea lui. Astfel de muiere ori a sufe­rit vreo tra­u­mă majoră în copilărie - în sensul că s-a lovit grav la cap când a căzut din leagăn, şi clar a căzut de vreo mie de ori şi s-a lovit în acelaşi loc -, ori pă­rin­ţii i-au explicat, când era mică, cu du­hul blândeţii, că e incredibil de urâtă şi de proastă şi că, prin urmare, va sfâr­şi la oi, alături de-un cioban psiho­pat, ori într-o mănăstire unde să-şi de­­dice oribilul handicap Domnului.  Pe de altă parte, de ce ar vrea un ins să se însoare cu o maimuţă, când ar pu­tea foarte bine să ia o femeie şi even­tual să-şi procure împreună un câine de companie? Zic.

LENEA BUNĂ. De asemenea, tră­iesc un sentiment de pronunţat dezgust ori de câte ori aud doamne la ca­sa lor care proferează lenea gospod­ă­rească în favoarea unei sexualităţi să­nă­toase. Cum ar veni, nu gătim căci pie­lea va căpăta mirosuri grele, care vor inhiba dorinţa sexuală a par­te­ne­rului. Sau nu dăm cu mopul pentru că unghiile noastre se vor toci, semn clar că n-avem bani de menajeră şi deci, dacă ne-ndeletnicim chiar noi cu asta, atunci sigur suntem rataţi sexual.

PAPUCII CARE PLEACĂ. Eu zic că dacă îţi vine să faci sex pur şi simplu faci, indiferent că te afli la chiuvetă spă­­lând vase, aplecată peste cadă spă­lând rufe ori dacă el e cocoţat pe-un sca­­un ca să schimbe-un bec. În gene­ral, cuplurile sunt legate prin ceva mai mult şi mai complex decât mirosul de bucate şi prospeţimea manichiurii. În fine, dacă totuşi ajungi la concluzia fermă că el nu te vrea decât scoasă din cutie, iar ea nu te vrea decât ras pe piept, atunci te poţi considera un fericit caz de ipocrizie desăvârşită şi poţi trăi împăcată cu gândul că la orice pi­pi­ţă îmbibată într-un parfum mai fin sexul lui va zvâcni ferm în direcţia res­pectivă. Iar dacă ei îi taie calea, la drum de seară, un pachet de muşchi ceva mai mare, atunci ea va înceta să-şi mai boiască unghiile pentru tine. Fireşte, ambii pot trăi încă cinci mi­nu­te cu impresia că cel care a dat papucii tot pe el/ea îl/o iubeşte mai mult. N-au decât.