x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Marea criză economică

Marea criză economică

de Adriana V. Paduraru    |    Adrian Vaduva    |    24 Oct 2008   •   00:00

Moise Guran crede că Germania poate salva Europa

SUA se află în plină criză economică, iar efectele recesiunii de peste Ocean se fac simţite şi în Europa, totuşi, mai puţin afectată decât de obicei, după cum spune Moise Guran, prezentatorul emisiunii Bizbazar de la Antena 3. Cauza crahului american este caracterizat de Guran într-un singur cuvânt: lăcomia. “Sunt tentat să spun lăcomia. Şi ar fi corect. Dar de data asta este mai mult decât atât. De la Reagan încoace, americanii şi-au făcut un obicei din a rezolva o problemă cu o soluţie care în mod inevitabil mai devreme sau mai târziu le va crea o problemă şi mai mare... Băncile americane au dopat cu steroizi muşchii pieţei imobiliare, iar acum se uită toţi miraţi, fără să poată înţelege de ce a făcut piaţa infarct. Uite d-aia...”, explică Moise.

 
SPERANŢE. Ţările europene cele mai afectate de ce se întâmplă în America sunt Islanda, Spania, Germania şi Italia. Şi totuşi... “Am un sentiment că, în ciuda avantajelor aparente acum, Franţa va fi campioana crizei. Întotdeauna Franţa a fost un soi de Anna Karenina a Europei… Probabil şi Marea Britanie va fi «varz㻓, crede prezentatorul Bizbazar. Cheia rezolvării problemelor economice din Bătrânul Continent pare a fi în Germania: “Eu am încredere în filozofia economică a nemţilor. Sper ca aici restructurarea economică să fie ceva serioasă”.

Având în vedere ce se întâmplă la nivel global cu băncile, multă lume se întreabă dacă sistemul bancar român este lipsit de primejdii. Moise Guran consideră că unele dintre bănci s-au întins mai mult decât le este plapuma şi riscă o răcire, însă doar atât. Totodată, ridicarea plafonului de garantare a depozitelor este benefică şi nu prea: “40% din banii depuşi în băncile româneşti rămân negarantaţi, căci bogaţii României au cam 7 miliarde de euro dintr-un total de 18 miliarde. Deci să sperăm că bogaţii, ca băieţii, nu plâng niciodată”.

×
Subiecte în articol: vedete