"Mireasa" lui Mălăele

Meda Victor, actriţa din filmul "Nunta Mută", al regizorului Horaţiu Mălăele 

•  Cum l-ai convins pe Horaţiu Mălăele să-ţi dea rolul miresei din "Nunta mută"?

A fost un casting în urma căruia dl Horaţiu Mălăele a avut propriile convingeri în ceea ce mă privea pe mine în rolul pe care urma să-l joc.

•  Care crezi, totuşi, că au fost atuurile tale în acest sens? Te-ai pregătit în vreun fel anume pentru casting?

Ne-am potrivit de minune: eu cu Mara (mireasa din film) şi invers. Nu te poţi pregăti pentru un casting aşa ca şi pentru un examen. Cel mult, poţi învăţa un text pe de rost şi, desigur, un rol important îl are pregătirea sufletească. În acel moment, ştii doar că în faţa ta se va afla regizorul care-ţi va da nişte sarcini legate de rol. Nu ştii nimic dinainte. Iar dacă totuşi există ceva informaţii despre desfăşurarea castingului, poţi avea surpriza ca ţie să ţi se ceară cu totul altceva.

•  În film au fost nişte scene, chiar la început, în care tu şi partenerul din film aţi simulat un act sexual. Spuneai că te-a şocat oarecum această experienţă. Cum este pentru doi actori, la început de drum în carieră, să joace o astfel de scenă? Există inhibiţii?

În film sunt două secvenţe de dragoste în care a trebuit să fim goi. Scenele care implică o anumită apropiere între personaje – desigur căptuşite cu stare emoţională – sunt delicate, în general. În viaţa reală, desfăşurarea afecţiunii între parteneri presupune un cadru intim. Pe platoul de filmare, nu poţi avea acest cadru, deşi, în final, cei doi rămân singuri în cadru. Tot furnicarul din jur, din spatele camerelor, şi cei care pregătesc filmarea secvenţei, repetiţiile, dublele, toate acestea te stingheresc puţin, oricât de multă experienţă ai avea. Dar tu trebuie să fii, într-o mică măsură, ceea ce se naşte şi respiră. În faţa camerei, trebuie să existe personajul.

•  Bănuiesc că există anumiţi actori români care reprezintă, într-o măsură mai mică sau mai mare măsură, nişte modele pentru tine…

Modele, pentru mine, sunt şi rămân toţii actorii care au iubire infinită pentru această profesie. Care nu fac nazuri, care sunt dedicaţi, care renasc cu fiecare rol pe care-l fac şi care joacă pe scenă un spectacol pentru a treizecea oară ca şi cum ar fi prima şi ultima oară. Pot să dau cu mândrie şi admiraţie numele actorului şi regizorului Horaţiu Mălăele şi lista poate fi lungă.

•  Obişnuieşti să vezi filme vechi româneşti?

Mă uit cu drag, şi nu de puţine ori cu regrete la filmele vechi româneşti. Din nefericire, doar acolo pot să-i mai văd pe unii dintre cei care au transformat scena şi filmul românesc în repere.

•  Eşti la început de drum în cariera de actriţă. Ce aşteptări ai?

Am dorinţe. Cred că gândurile şi implicit dorinţele cele mai curate au puterea materializării. Îmi doresc să fac teatru şi film, mult, mult. Îmi doresc să nu dezamăgesc regizorii cu care am să lucrez, să nu dezamăgesc în general. Îmi doresc să am inspiraţie în rolurile mele şi să inspir. Îmi doresc roluri diverse sau roluri pe care să am puterea să le diversific. Cam atât pe planul profesional.

•  Înainte de actorie, ai făcut balet. Cum s-a produs trecerea de la una la alta?

Baletul mi-a făcut cunoştinţă cu actoria. Dacă nu făceam coregrafie, nu ştiu dacă aş fi descoperit actoria. Dansul este un limbaj, iar emoţia interioară un altfel de limbaj. Am simţit nevoia de amândouă, iar actoria este singura care-mi conferă armonios împletirea lor.

•  Să spunem că te afli, pentru cinci minute, în faţa unor importanţi regizori străini. Trebuie să faci lobby pentru tine şi, în sensul acesta, te prezinţi lor. Care ar fi lucrurile importante pe care le-ai trece în descrierea ta?

Nu ştiu dacă ştiu să-mi fac lobby. De fapt, sigur nu. Şi cine-o să mă creadă? Dar dacă aş ajunge în faţa lor, aş fi onorată şi aş avea încredere în instinctul lor regizoral.

•  Ai un nume destul de rar. Se pare că este grecesc. Ştii de ce l-au ales părinţii tăi?

Ştiu că tatăl meu şi-a dorit o fată cu mult timp înainte de a mă fi născut eu. Şi că mi-a pus numele sub nişte castani din Iaşi, inspirat fiind de fiica lui Decebal şi de actriţa franţuzoaică care a jucat-o pe Meda în 1967, Marie-Jose Nat.

•  O replică dintr-un film (românesc sau nu) care te-a impresionat…

"Are you talking to me?...."

•  Ce ai învăţat, până în momentul de faţă, din experienţa ta numită "actorie". Te schimbă o astfel de meserie?

Eu cred că este o profesie care te întoarce mult cu faţa spre tine. Spre cel din tine. Actoria e o plimbare în lumea adevărului în care descoperi totul ajutat şi de un al treilea ochi. Te schimbă. Te întreabă mereu ceva nou. Te face vulnerabil. E un alt traseu prin care unii dintre noi ajung la fericire.

Meda Victor
(24 de ani) a terminat Universitatea Hyperion, Facultatea de Teatru şi Film, la clasa actorilor Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu.

În prezent, este în primul an de masterat al aceleiaşi facultăţi. Joacă, de doi ani, la Teatrul Odeon, în spectacolul "E doar sfârşitul lumii", regia Radu Afrim, spectacol prezentat şi în Franţa. De asemenea, a jucat în musicalul "Chicago" la TNB, în "Broadway" alături de Răzvan Mazilu (regia Alexandru Tocilescu), iar în momentul de faţă repetă la Odeon pentru spectacolul "Epopeea lui Ghilgameş", regia Dragoş Galgoţiu, la Teatrul de Comedie, pentru "Leonce şi Lena", regia Horaţiu Mălăele, şi pentru un proiect de film al lui Florin Piersic Jr.