Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o bună zi, când afară ploua şi soarele stătea pitit printre nori, am ajuns la birou semănând leit cu o curcă plouată. Din părul atârnând vâlvoi curgeau picături mari de ploaie acidă. După ce-şi terminau treaba în capătul suviţelor, picăturile se rostolegea brutal pe haină, unde imediat le absorbea materialul sugător ca hârtia de baie. În jos, pantalonii puteau fi dibuiţi ca atare doar dacă-i priveai undeva între linia taliei şi genunchi.
Dedesubt, totul era o mare şifoneală, udă şi murdară, cu pantofii uşor umflaţi, care clefăneau şi plescăiau la fiecare călcătură. Un tablou grotesc, murat şi rece. În acelaşi timp, lângă mine s-a arătat o colegă ceva mai prevăzătoare ca mine. Ea ducea cu sine, pe lângă geanta de serviciu, şi un mic geamantănaş. Ne-am salutat fugitiv. După câteva minute, ne-am revăzut la toaletă. Eu, lipită de calorifer, încercam să-mi usuc cât de cât budigăii.
Colega, desfăcându-şi tacticos geamantănaşul. De unde-a scos o-ntreagă garderobă, cu bluză violet decoltată, cu puţină aplicaţie de sclipici (decent, desigur), ciorapi de mătase noi, fustă scurtuliţă şi, piesa de rezistenţă, nişe pantofi. Grosolani, cu tocul cât un morcov mare, cu botul pătrat tăiat în fierăstrău şi talpa înaltă ca o papainoagă. Din piele-ntoarsă cu puţin lac verde. Ochii mei, plini de-acuma de rimel amestecat cu ploaie, s-au prăbuşit pesemne peste încălţările femeii, că tipa m-a şi întrebat "îţi plac?".
Cum să-i spun eu acum, văzând cât efort a depus pentru imagine, că aş prefera oricând nişte ciupici de cauciuc. Şi-a tras apoi un şal pictat de mână şi-a dat fuga jos, la coafor. Dacă la-ntoarcere colega ar fi ascultat şi puţină "Braşoveanca", cu volum, aş fi jurat că suntem la nuntă şi cine ştie, cu puţin efort, poate se fură mireasa...
