x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mistere - Copperfield si tineretea vesnica

Mistere - Copperfield si tineretea vesnica

de Radu Popa    |    06 Oct 2006   •   00:00
Mistere  -  Copperfield si tineretea vesnica

"Fantana Tineretii" este un izvor legendar ce poate reda tineretea oricui bea din ea

Potrivit legendei, "Fantana Tineretii" s-ar afla in statul american Florida. Conchistadorul spaniol Ponce de Leon si oamenii sai au auzit prima data despre existenta fantanii de la localnicii din zona Marii Caraibilor. Ei credeau ca un izvor, a carui apa avea proprietati regenerative asupra organismului uman, se afla in Bahamas. Cautand apele miraculosului izvor, spaniolii s-au oprit in 1513 in oraselul St. Augustine, din Florida. Pentru comemorarea evenimentului, recent a fost infiintat Parcul National Arheologic "Fantana Tineretii". Aici exista artefacte, un sat indian si un izvor din care turistii pot bea apa sperand ca pot incetini sau chiar opri "ceasul biologic" si, implicit, procesul imbatranirii. David Copperfield, care a reusit sa faca sa "dispara" chiar si celebra "Statuie a Libertatii", pretinde ca ar fi descoperit "Fantana Tineretii", un izvor situat pe una din cele patru insule pe care le-a cumparat recent pentru 50 de milioane de dolari.

Pe Insula Mauna Cay din Arhipelagul Exuma se afla un hotel particular, ce poate fi inchiriat cu 300.000 de dolari pe saptamana de vedete dornice sa stea departe de orice priviri indiscrete. David e convins ca pe "arhipelagul" sau se afla legendarul izvor ce poate oferi tineretea vesnica. El a declarat ca, daca frunze vestede de copaci sunt culese si "spalate" in apa izvorului miraculos, acestea revin brusc la viata, recapatandu-si culoarea verde. Gandaci sau insecte, aproape moarte, in contact cu apa izvorului, isi revin si incep sa zboare. Cunoscutul iluzionist a angajat biologi si geologi pentru a studia efectele apei asupra fiintelor umane.

PRECOCITATE. David a sustinut prima reprezentatie in 1968, la 12 ani, pentru ca doi ani mai tarziu sa intre la Societatea Magicienilor Americani SFAT. In ciuda calitatilor benefice, pana cand specialistii nu vor "aviza" calitatile lichidului, David nu sfatuieste pe nimeni sa bea din "Apa Tineretii"

NEWS

Maini "luminoase"

Se stie ca mainile se incalzesc, dar, potrivit unor studii recente, unele parti ale palmei emit cuante de lumina masurabile. Concluziile experimentelor releva faptul ca toate organismele vii, inclusiv plantele, emit lumina. Conducatorul proiectului, savantul japonez Mitsuo Hiramatsu, a declarat ca nu numai mainile, ci si alte parti ale corpului uman pot deveni "stralucitoare", prin emisia unor fotoni sau a unor cuante de lumina. De exemplu, fruntea si talpile pun in libertate fotoni. Referindu-se la maini, cercetatorul nipon a declarat ca depistarea fotonilor inseamna ca mainile vor emite permanent lumina. Aceasta nu este vizibila cu ochiul liber, astfel incat Hiramatsu si echipa sa au folosit un puternic contor de fotoni pentru "vizualizarea" lor. Masuratorile au relevat faptul ca unghiile emit 60 de fotoni, degetele, 40 de fotoni, iar palmele, doar 20 de fotoni. Mitsuo nu este sigur daca unghiile emit mai multa lumina decat celelalte parti ale mainii, dar "luminozitatea" celor dintai se datoreaza faptului ca acestea actioneaza ca o prisma, refractand lumina. Pentru a descoperi cum se produce "lumina", cercetatorii i-au pus pe subiecti sa tina in mana sticle cu apa calda si rece, inainte de masurarea fluxului de fotoni. Savantii au introdus oxigen sau azot intr-o cutie neagra in care subiectii si-au bagat ulterior mainile pentru a fi analizate. Temperaturile ridicate au intensificat emisia de fotoni, un efect asemanator avand si introducerea oxigenului. Ungerea mainilor cu uleiuri minerale a condus la rezultate identice. Interpretand rezultatele studiului, cercetatorii au concluzionat ca lumina este un fel de chimioluminiscenta, o luminiscenta bazata pe o reactie chimica. Savantii sunt de parere ca 40% din lumina mainilor rezulta in urma unei reactii determinate de interactiunea pielii umane cu oxigenul.

×
Subiecte în articol: lumina fotoni