10:56 • Regulamentul de joc, aprobat de Fedraţia Română de Handbal prevede că fiecare echipă din competiţiile interne poate folosi maxim trei jucători străini, titulari, în timpul jocului. Din toamnă, regula obligă cluburile să folosească doar doi stranieri. O coaliţie a cluburilor din România vrea să întoarcă decizia forului condus de Cristian Gaţu.
Regulamentul de joc, aprobat de Fedraţia Română de Handbal prevede că fiecare echipă din competiţiile interne poate folosi maxim trei jucători străini, titulari, în timpul jocului. Din toamnă, regula obligă cluburile să folosească doar doi stranieri. O coaliţie a cluburilor din România vrea să întoarcă decizia forului condus de Cristian Gaţu.
„Pentru ca echipele naţionale ale României, la masculin şi feminin, să nu ajungă epave trebuie să ne protejăm competiţiile interne. Va trebui să limităm la maximum numărul de jucători veniţi din afara graniţelor”. A fost argumentul cu care Gheorghe Tadici şi-a convins colegii de competiţie să accepte regula „celor trei stranieri”. Logica de atunci nu mai este valabilă astăzi. „Vrem să scoatem această clauză pentru că nu este benefică handbalului românesc. Toţi spun că ne ducem la fund dacă aducem jucători din afară. Este fals. Vă dau exemplul celor de la Kiel. Sunt cei mai buni din Europa şi nu au în componenţă decăt un singur german. Şi ăla este şchiop. Cu toate astea, naţionala Germaniei este campioană mondială”, argumentează Doru Florescu, patronul Rulmentul Braşov, lider al campionatului feminin. Alături de Florescu s-au pus şi şefii grupărilor Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti, HCM Constanţa şi CSM Reşiţa. Cartea schimbării se va juca peste două săptămâni, atunci când se va întruni Consiliul de Administraţie al FRH.
PRO ŞI CONTRA. Cei mai interesaţi de acestă schimbare, a numărului de jucători străini, sunt şefii grupărilor din Braşov şi Constanţa. Dacă liderul competiţiei feminine, Rulmentul, este conştient că poate ţine piept Oltchimului doar cu importuri, în schimb, HCM Constanţa are şase jucători străini în „şaptele” de bază. „Este foarte corect că trebuie să ne dezvoltăm bazele de copii şi juniori. |nsă, cluburile reprezintă România. O prezenţă cu rezultate pe plan extern o punem avea, în prezent, doar cu jucătoare din străinătate. Este greşit atunci când se afirmă că importurile ne vor distruge. Eu zic că lângă valorile aduse de afară vor creşte şi valorile noastre”, spune Doru Florescu. Pe aceeaşi lungime se află şi chestorul Marcel Popescu, preşedintele CS Dinamo: „Eu găsesc jucători foarte buni în spaţiul ex-sovietic şi iugoslav. Sunt mai buni şi mai ieftini ca ai noştri. Trebuie scoasă actuala regulă. Apoi, nimeni nu are dreptul să îmi dicteze cum mă organizez”. Dacă Cristian Gaţu spune că nu are nimic împotriva modului în care cluburile vor să-şi organizeze regulamentul de competiţie, în schimb, trage un semnal de alarmă: „Eu vă spun că jucătorii veniţi din afară sunt de mâna a doua. Constanţa are şase străini. Câţi dintre ei au fost convocaţi la naţionalele ţărilor din care provin? Niciunul, vă spun eu! Asta ce înseamnă?” Vocea cea mai puternică în apărarea ideii de a limita numărul jucătorilor străini, vine din partea lui Gheorghe Tadici, antrenorul naţionalei României şI al Oltchim. “Nu am niciun fel de emoţii că băieţii aceştia nu vor reuşi să schimbe regula numărului de jucători străini. Dacă vor să distrugă handbalul, aşa cum s-a întâmplat cu baschetul şi voleiul, să o facă. Să îşi aducă jucători expiraţi, elefanţi, care nu mai au unde juca. Este valabil şi la băieţi, dar şi la fete. Eu vorbesc de interesul nostru, al sportului românesc. Şi le spun aşa. Mă voi bate cât voi putea ca să nu vină neaveniţii să ne facă regula în propria casă. Să crească jucătoare şi jucători şi vor avea echipe. Să se uite în grădina federaţiilor din Danemarca, Norvegia, Spania şi Germania şi să îşi pună întrebarea legată de decizia acestora de a începe să limiteze numărul străinilor din competiţiile interne ”, a comentat Tadici.
Carmen Amariei, aproape de Braşov
Revenită pe terenul de joc după o suspendare, interul Carmen Amariei ar putea părăsi gruparea „U” Jolidon Cluj pentru a evolua la Rulmentul Braşov. „Pe Carmen noi o vrem. Şi jucătoarea vrea să evolueze la noi. Totul este ca acest lucru să-l vrea şi Clujul. Dacă o aducem, o să devenim o grupare foarte redutabilă. Locul lui Carmen nu este la Cluj ci, în Liga Campionilor”, a spus Doru Florescu, finanţatorul Rulmentul Braşov.
Lada Togliatti îşi joacă ultima carte la Rm. Vâlcea
Pentru meciul pe care Oltchim îl dispută astăzi, la Rm. Vâlcea, cu Lada Togliatti, în cadrul Ligii Campionilor la handbal feminin, Gheorghe Tadici nu ia în calcul decât varianta victorie pe care spune că o va obţine „dacă voi reuşi să am pe bancă şi în teren zece jucătoare valide fizic.” Tadici este convins că disputa cu Lada, finalistă a ultimei ediţii a Ligii Campionilor, va fi una extrem de dură, „pentru că rusoaicele vin la Vâlcea să câştige. Orice alt rezultat le scoate, în proporţie de 80%, din lupta pentru accederea în semifinalele competiţiei”.