x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Naomi Campbell se recuperează în urma unei operaţii

Naomi Campbell se recuperează în urma unei operaţii

de Ovidiu Ciutescu    |    27 Feb 2008   •   00:00
Naomi Campbell se recuperează în urma unei operaţii
Top modelul britanic Naomi Campbell se recuperează într-un spital din Sao Paolo după ce, luni, a fost supusă de urgenţă unei operaţii chirurgicale pentru îndepărtarea unui chist din abdomen, potrivit reprezentanţilor instituţiei medicale şi purtătorului său de cuvânt, informează agenţia Estado.

OPERAŢIE REUŞITĂ. Campbell, în vârstă de 37 de ani, a fost internată, luni, la spitalul Sirio-Libanes, unul dintre cele mai bune din Sao Paulo. Reprezentanţii spitalului au confirmat faptul că top modelul se află în îngrijirea lor, dar au refuzat să dea detalii despre starea sănătăţii sale. "Naomi Campbell a fost internată în spital în noaptea de 25 februarie pentru înlăturarea unui chist mic", a indicat, într-un comunicat, purtătorul său de cuvânt, de la Los Angeles. "Operaţia a avut succes, acum se odihneşte şi abia aşteaptă să se întoarcă la muncă", a adăugat acesta. Medicul chirurg care a operat-o pe Campbell, Jose Aristodemo Pinotti, a spus că aceasta a suferit o operaţie laparoscopică: "Am operat-o ieri şi este complet vindecată. A fost o urgenţă, însă totul a mers bine. Nu au fost incidente sau probleme care să mă îngrijoreze în timpul operaţiei". Campbell vizitează des Brazilia, mai ales cu ocazia festivităţilor din timpul carnavalului sau a petrecerilor organizate de vedete braziliene.

×
Subiecte în articol: magazin campbell