Misiunea Kepler a NASA a descoperit 140 de planete cu aceeaşi mărime ca a Pamântului, informează vesti.ru. Conform acestei surse, aceste descoperiri fac ca speranţa astronomilor, de a descoperi viaţă pe alte planete, să crească simţitor.
Descoperirile au fost realizate cu ajutorul lui Kepler, observator spaţial care are sarcina de a descoperi planete similare Pământului. În prezent, Kepler urmăreşte peste 145.000 de stele din trei constelaţii din Calea Lactee. Astfel, scrie vesti.ru, 140 dintre aceste corpuri cereşti par să fie de o mărime similară cu cea a Terrei.
Sursa citată spune că specialiştii NASA susţin că „este posibilă inclusiv calcularea temperaturii de la suprafaţa planetelor, lucru care poate stabili dacă ele sunt sau nu locuibile”. Până în prezent, cel puţin din informaţiile oficiale, nu se cunoştea despre existenţa vreunei planete care să ofere speranţa susţinerii vieţii.
„În galaxia noastră există circa 100 de planete locuibile. În următorii doi ani sper să descoperim măcar 60 dintre ele”, susţine Dimitar Sasselov, cercetător în cadrul misiunii Kepler
Citește pe Antena3.ro