x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun NATO, singura cale de a schimba situaţia în estul României

NATO, singura cale de a schimba situaţia în estul României

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Noi 2008   •   00:00

Aderarea Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova la Planul de acţiune în vederea aderării la Organizaţia Atlanticului de Nord /MAP -Membership Action Plan/ este singura cale de a schimba situaţia din regiune, a declarat preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, în cadrul conferinţei “O singură Europă liberă - 90 de ani de experienţă”. Evenimentul s-a desfăşuratat sâmbătă în capitala Letoniei, Riga, relatează luni RIA Novosti, citat de Agerpres.



Principalele teme de dezbateri au vizat conflictul din Georgia, raporturile dintre Occident şi Rusia, precum şi cea de-a 60-a aniversare a NATO. “Singura modalitate de a schimba situaţia din regiune este includerea Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova în MAP”, a insistat liderul de la Tbilisi, aceasta cu toate că autorităţile de la Chişinău au întreprins în ultima vreme demersuri pentru consolidarea statutului de neutralitate al republicii, condiţionat de Federaţia Rusă pentru urgentarea rezolvării diferendului transnistrean.

Ucraina ar putea fi inclusă în MAP în anul 2009, în cazul instalării unei stabilităţi politice şi a unui interes deosebit din partea conducerii de la Kiev, a declarat luni, în capitala ucraineană, ambasadorul SUA în Ucraina William Taylor. “Dacă autorităţile ucrainene vor manifesta interes pentru aderarea ţării lor la NATO, acest lucru se poate întâmpla în aprilie sau iulie anul viitor”, a spus diplomatul american, citat de Unian. La summitul Alianţei Nord-Atlantice din aprilie de la Bucureşti, ţările membre ale NATO au amânat, la presiunea exercitată de Rusia, acordarea MAP Ucrainei şi Georgiei până la reuniunea din decembrie a miniştrilor de externe ai Organizaţiei, care vor reanaliza cazul celor două foste republici sovietice, afectate în prezent ambele de o criză politică. Situaţia din Georgia a fost destabilizată în urma intervenţiei militare a Rusiei în luna august, în urma unei tentative a conducerii de la Tbilisi de a prelua cu forţa controlul republicii separatiste Osetia de Sud, în timp ce Ucraina se află în prezent la un pas de un haos politic, în urma dizolvării legislativului şi a convocării alegerilor parlamentare anticipate.

×
Subiecte în articol: lumea