x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun Ne dăm in petic şi in Spania

Ne dăm in petic şi in Spania

de Horatiu Sima Publicat la 11 Noi 2007 00:00 Modificat la 11 Noi 2007 00:00

Beat turtă, un roman din Castellon a dat cu bicicleta peste maşina de Poliţie, şi, pentru că aceştia l-au luat la intrebări, a sărit la bătaie

BEAT. Un romăn in vărstă de 33 de ani, care circula pe bicicletă in stare de ebrietate, a fost arestat la Castellon (estul Spaniei) pentru că a agresat un poliţist care il oprise in trafic, deoarece el reprezenta un pericol pentru siguranţa circulaţiei. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, incidentul a avut loc sămbătă, in jurul orelor 13.00 (14.00 ora Romăniei), cănd o patrulă de poliţie pe motociclete era să se ciocnească intr-o intersecţie cu romănul care circula cu viteză pe bicicletă şi care i-a tăiat calea.

Â
AGRESIV. Poli
ţiştii au fost obligaţi să frăneze brusc, riscănd să pună in pericol atăt siguranţa personală, căt şi pe cea a circulaţiei din zonă. Pornind in urmărirea romănului şi reuşind, in cele din urmă, să-l imobilizeze, agenţii de ordine au constatat că acesta se afla in stare avansată de ebrietate, reprezentănd un risc pentru siguranţa traficului, drept care l-au anunţat că-i vor confisca bicicleta, ducănd-o la sediul poliţiei.           In acel moment, romănul a inceput să-i insulte pe poliţişti şi s-a aruncat asupra unuia dintre ei, lovindu-l cu pumnii in stomac. El a fost arestat pentru agresarea unui agent de ordine publică.

          Â

×
Subiecte în articol: magazin