Noaptea nunţii

Acum vreo cîţiva ani s-a căsătorit un văr de-al meu de-al doilea. Cum nunta se desfăşura undeva la ţară, ai mei nu au vrut să se ducă. Am fost înzestrat cu un plic, în care erau, cred, două milioane de lei vechi şi am fost trimis să reprezint familionul.

 
Cu toate că familia mea e originară din Sibiu, vărul ăsta era stabilit cu părinţii lui, încă de pe vremea lui Ceauşescu, undeva într-un sat din Oltenia. M-am hurducat cu o rată pînă la Tîrgu-Jiu şi apoi cu alta pînă în comuna de reşedinţă a mirilor. Am aterizat puţin după slujba de la biserică, fix cînd se făceau pregătirile de chefuială.

Dar. Socrul mare m-a luat din scurt, întrebîndu-mă cît o să dau. A părut mulţumit în sinea lui cu scorul, dar mi-a spus: “Să o dai şi tu că în plic sînt cinci milioane, să ridici masa şi să dea şi ţărănoii ăştia măcar un milion de căciulă. Numai lăutarii m-au costat douăzeci, i-am adus tocmai de la Craiova, ăi mai tari din toată Oltenia”.

Nu m-a deranjat prea tare şi i-am promis unchiului că o să zic ce mi-a spus. Seara s-a declanşat o vîjîală clasică, o amestecătură de manele, chiuituri, miros greu de mîncare, praf şi fraze îngălate de beţivi. Cînd a sosit marele moment al darului, ţiganul dotat cu microfon care făcea strigarea a zbierat de mi-a luat simţul mirosului: “Domnu’ Toma dă la Bucureşti a dat cinci milioane, al doilea dupe naş, să trăiască!”.

Dacă pînă atunci nu mă băgase lumea în seamă, am atras brusc atenţia. Eram privit din mai multe părţi ca un animal curios, care pe lîngă că a venit tocmai de la mama dracului mai şi dă cinci milioane la o nuntă de ţară, ca un fraier. Manevra nu a avut rezultatul scontat, fiindcă ăia dădeau tot cît ştiau ei, adică între cinci şi şapte sute de mii. Familiile mirilor făceau nişte grimase dezgustate cînd auzeau că nu au consăteni prea generoşi.

Simţeam că îmi plesneşte capul de la atîta zgomot şi, în momentul în care doi cetăţeni şi-au adus aminte că au ceva de împărţit şi s-au luat la poceală, am ieşit din cortul nupţial să trag o ţigară în linişte.

Fîn. Am luat-o pe o uliţă desfundată, să ajung cît mai departe de sursa de gălăgie groaznică. Cînd m-am oprit am auzit paşi în urma mea. Era o tipă blondă, destul de solidă, nici prea frumoasă, nici prea urîtă. Avea şi ea o ţigară în mînă. Mi-a cerut un foc şi m-a întrebat: “Tu spuseşi că eşti de la Bucureşti? Atît se dă la nunţi acolo, cît dăduşi tu aici?”.

Am început o conversaţie banală, din care am înţeles că făcuse liceul la Tîrgu-Jiu şi a mers şi un an la o facultate particulară de Drept din acelaşi oraş, după care se lăsase din raţiuni financiare. Era vînzătoare la unul din cele trei magazine din sat. În timpul discuţiunii s-a făcut că se împiedică (era întuneric şi avea în picioare toacele de nuntit), ocazie cu care şi-a presat sînii mari de pieptul meu. N-am ezitat prea mult şi am început să o sărut. După nişte fiţe anemice (“Eşti nebun? Dacă ne vede cineva ajung de rîs!”), m-a luat de mînă şi m-a dus după o claie de fîn destul de înţepăcios. I-am pus poalele-n cap şi i-am desfăcut picioarele, ocazie cu care am constatat că nu avea chiloţi. Am terminat destul de repede, după o serie de mişcări sacadate. La sfîrşitul reprizei de amor rural a avut grijă să mă scuture de paiele care mi se prinseseră pe haine. Am mai scos o ţigară, după ce m-am depărtat de claie, fiindcă nu voiam să provoc un incendiu. Ieşiţi iar în uliţă, Ileana (am făcut cunoştinţă abia după consumarea “întîmplării”) m-a sfătuit să îmi ţin gura şi dacă ne vede cineva cînd ne întoarcem la nuntă să spun doar că “am stat la o taină”. Cînd m-am apropiat de cort, balamucul nu era încă pe sfîrşite, dar lăutarii aveau ceva mai puţină vlagă, spre satisfacţia mea. Unchiul meu, beat cocă, adormise cu capul pe masă, uitînd de îndatoririle de socru mare. Am mai stat cîteva ore pînă s-a luminat. Cînd au început să circule ratele m-am gîndit să mă întorc la Bucureşti. După ce mi-am luat la revedere de la junii proaspăt căsătoriţi (care au şi divorţat, după vreo doi ani) şi m-a pupat cu bale mătuşa mea, m-am pomenit cu Ileana în faţă. I se întinsese uşor machiajul pe faţă şi părea ameţită, semn că post-coital se apucase de băut. Mi-a cerut adresa din Bucureşti. Voia să-mi trimită prin poştă o invitaţie la nunta ei cu un băiat care se întorcea peste o lună şi jumătate de la muncă din Italia. Mi-a spus că puteam să mai aduc şi nişte prieteni care poate erau curioşi cum decurge o nuntă la ţară. Nu de alta, dar dacă la Bucureşti se dădeau cinci milioane pe tacîm, ar fi fost bine pentru ea şi viitorul soţ.