O tânără din Marea Britanie a primit din partea Comitetului Nobel un premiu special pentru o invenţie specială. Emily Cummins, în vârstă de 23 de ani, a ajuns în atenţia oamenilor de ştiinţă cu două invenţii - un frigider alimentat cu energie solară şi un dispozitiv pentru strângerea şi transportul apei destinat uzului în Africa. Absolventă a Universităţii din Leeds, Emily a construit frigiderul în şcoala primară cu ajutorul a doi cilindri introduşi unul în altul - cilindrul din interior este din metal, iar cel din exterior poate fi din orice tip de material, inclusiv lemn sau plastic, scrie Daily Mail. Poate fi folosit doar pentru produse perisabile, ca laptele sau carnea, şi poate păstra o temperatură de 6 grade Celsius cu ajutorul fenomenului de evaporare.