x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Oprah, dată în judecată pentru plagiat

Oprah, dată în judecată pentru plagiat

29 Oct 2010   •   00:00
Oprah, dată în judecată pentru plagiat

Charles Harris, un scriitor din Philadelphia, o dă în judecată pe Oprah pentru plagiat. El susţine că vedeta TV a folosit, într-o ediţie din 2009 a emisiunii "The Oprah Winfrey Show", pasaje din cartea lui.

În documentele depuse la tribunal se arată că Harris i-a trimis lui Oprah zece copii ale cărţii sale, "Cum îşi alege America preşedinţii", în 2008.

Potrivit declaraţiilor făcute de autorul volumului, Oprah a folosit în emisiunea din 16 Februarie 2009 întrebări extrase cuvânt cu cuvânt din cartea sa, informează huffingtonpost.com, citat de antena3.ro.

Harris a explicat că „limbajul şi structura întrebărilor (folosite de Orah - n.r.) erau exact la fel“.

Potrivit unui purtător de cuvânt de-al vedetei TV, nu există nici o înştiinţare oficială care să facă referire la un proces pe această temă.

Harris cere despăgubiri în valoare de 150.000 de dolari pentru fiecare material folosit fără acordul său şi despăgubiri care să acopere daune şi profitul pierdut.

×
Subiecte în articol: magazin