Punctul pe G
Exista femei care conduc. Adica lideri. Si se vad de la o posta, pentru ca toata chestiunea cu lidership-ul tine de atitudine.
ASA DA! Te privesc tinta, nu le joaca ochii-n cap cand intra un barbat in incapere, nu-si plimba mana prin par cand vorbesc in fata board-ului director si nu-si intreaba colegii daca nu cumva e cam buhaita, ca n-a dormit prea bine, sau daca nu cumva pantalonasii astia buclucasi - pe care i-a cumparat pentru ca e dependenta de shopping - nu ii fac poponeata prea mare! Si va mai intrebati de ce dumneavoastra ati ramas la cratita si ele nu, de ce faceti cafeaua sefului si ele dau ordine, de ce dardaiti doar cand v-apropiati de biroul sefului, iar ele au rezervat un scaun chiar inauntru? Iata cateva ponturi.
DE CE? Liderii nu se gandesc la coafura atunci cand discuta bugetul unui plan de afaceri. Parul nu intra in ecuatie cand e vorba de business, fiindu-i rezervat cu onor un loc la coafor. Liderii nu dau socoteala colegilor relativ la modul in care si-au petrecut noaptea. Liderii nu cersesc maguliri de genul "ce bine arati azi!", pentru ca ei sunt setati sa se simta bine in pielea lor si punct. In fine, liderii nu-si recunosc dependentele legate de shopping, de picaturi desfundatoare de nas, de dulciuri sau sex. Liderii nu se pisicesc ca sa obtina semnaturi pe deconturi, liderii nu ridica mana ca sa-ti spuna parerea si nici nu se scuza atunci cand AU una!
ASA NU! Si-acum sa ne uitam putin la noi: vorbim nazal cand vrem sa obtinem ceva? Pozam in victime si speram ca, in lipsa unei ratiuni obiective, sa starnim compasiune. Vorbim in soapta ca sa nu-i deranjam pe altii? Da, pentru ca ne temem sa nu atragem atentia si sa fim luati la-ntrebari. Ne cerem drepturile? Nu, pentru ca nici nu stim ce drepturi avem. Cautam relatii "avantajoase"? Da, pentru ca ne e lene sa obtinem ceva singuri. Ori de frica... Pe scurt, asta e ideea. Diferenta dintre femeile stapane pe ele si cele pisicoase e frica! Alegerea ne apartine. Desi parca, parca m-as vedea sezand comod pe-un scaun de director si lipsindu-ma de cochetarii pana n-ajung in budoarul personal, decat sa frunzaresc zarzavaturi prin bucatarie, boita toata si-ntolita-ntr-o minunatie de sortulet colorat!
ANUSKA
|
Fata bunaCitește pe Antena3.ro |