x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Participare masiva la scoala Rivierei

Participare masiva la scoala Rivierei

13 Mai 2005   •   00:00

Agentia care a dat, printre primele, tonul in piata de creatie locala, revine in forta. 21 de oameni de creatie, media, PR si client service, toti din Tempo, isi vor face specializarea la seminariile de la Cannes Lions. Evaluata la aproximativ 60 000 de euro, investitia lui Dragos Grigoriu in educatia echipei bate toate recordurile de pana acum. Era amatorilor in advertising incepe sa-si vada declinul cu ochii.



  • de LUMINITA GURITA

  • SALT. Era o vreme cand impresionai piata cu o masina trasnet.Vremurile se schimba si acum investitia masiva in educatie e cea care lasa industria cu gura cascata
    Jurnalul National: Ce inseamna Cannes Lions pentru Dragos Grigoriu?
    Dragos Grigoriu: Inseamna sfarsitul vacantei, reintoarcerea la radacini, inseamna "oaza din desert".

    Dar pentru o industrie sanatoasa?
    Cannes e un reper nu doar pentru creatie, dar din ce in ce mai mult pentru media si alte forme de comunicare. E o institutie la care trebuie sa te raportezi pentru ca acolo se cern cei mai buni dintre cei buni. Am un mesaj foarte clar pentru scepticii "creativitate versus eficienta": ii anunt cu parere de rau ca studiile arata ca 80% din campaniile premiate vand foarte bine.

    Tempo Advertising va avea o delegatie de 21 de oameni. Considerati acest festival o scoala de la care oamenii cu aspiratie din industrie nu au voie sa chiuleasca?
    Cannes este o Mecca a publicitatii, iar noi suntem credinciosi, deci trebuie sa mergem. E un loc unde trebuie sa te duci pentru ca publicitatea e o meserie care se invata cu curaj, din experienta altora si a ta proprie. E extrem de important si util sa faci un efort si sa-i expui la o atare experienta pe cei care sunt talentati si-si doresc sa faca din publicitate o profesie si un mod de viata.

    Aceasta investitie in educatie e parte dintr-un program de training pe termen lung sau e o piesa punctuala ?
    E parte din ceea ce-mi place sa cred ca poate sa faca Dragos Grigoriu pentru oamenii lui. Tempo merge la Cannes nu numai cu echipa de creatie, ci si cu echipa de client service, cu colegi de la productie audio video si print, research, PR, media si new business. Creatia nu e apanajul unui singur departament pe usa caruia scrie "Creatie". Creatia e ratiunea de a fi a echipelor unei agentii a carei promisiune e "creatively yours". Noi incercam sa fim creativi in toate formele de comunicare pe care le generam. De aceea cred ca nu exista un training mai bun. Intri la Cannes cu intrebari, pleci cu raspunsuri, iti dai seama de ce juriul a ales lucrarea X, Y sau Z, vezi trenduri, intelegi ce se intampla si mai ales de ce.

    Care credeti ca vor fi consecintele, pe termen mediu si lung, ale acestei infuzii de informatie pentru echipa Tempo?
    Depinde de oameni si de felul cum inteleg sa foloseasca oportunitatea si cata dorinta si putere au pentru a fructifica ceea ce afla acolo. Pot sa spun din experienta personala ca si acum mai am ca repere ceea ce am vazut acum 3 ani la Cannes. Mi-am construit un sistem de referinta de a judeca dupa o experienta practica pe care am trait-o acolo. Ceea ce este foarte important e faptul ca, spre deosebire de momentul in care stai in fata calculatorului si te dai cu capul de coltul biroului uitandu-te la ce idee geniala care a luat premiu la Cannes au gasit colegii tai, la Cannes ai posibilitatea sa vezi nu numai ce te frustreaza in mod obiectiv, ci si de ce. Aici ai ocazia sa vezi toate lucrarile, chiar si acelea care nu vor intra pe nici un shortlist si astfel poti sa-ti dai seama cum vad altii creativitatea. Lucrarile inscrise la Cannes reprezinta probabil 2% din ceea ce o agentie produce intr-un an de zile si este ceea ce agentia selecteaza ca fiind cel mai bun produs. Poti sa-ti dai seama cum se auto-apreciaza oamenii. Numai cand le vezi pe toate poti sa discerni. Poti sa incepi sa te gandesti care lucrare va intra pe lista scurta si care nu. Daca ai criterii sanatoase de alegere, vei putea identifica lucrarile care vor intra pe lista scurta si chiar si castigatorii, inainte ca ei sa fie anuntati. Pe de alta parte, te intorci acasa relaxat ca ai facut un exercitiu de selectare a ideilor, lucru pe care e foarte important sa-l aplici in munca de agentie de zi cu zi.

    Dar pentru piata de advertising? E clar ca industria nu va mai fi la fel dupa ce o agentie va pleca cu arme si bagaje sa-si faca scoala pe Riviera.
    Daca colegii de industrie sunt mai bine sau mai slab pregatiti, nu inseamna ca noi suntem in mod automat mai destepti. Tempo nu merge la Cannes cu 21 de oameni pentru industrie, pentru ca festivalul nu este o parada. Eu am un business plan care nu este al industriei, este al agentiei. Si la care contribuie colegii si clientii nostri, oamenii cu care lucram zi de zi. Faptul ca Tempo merge la Cannes nu inseamna ca industria se schimba, ci este o dovada a faptului ca noi ne ajutam singuri, in mod direct, fara a astepta sustinere din exterior. Suntem o agentie independenta si intotdeauna ne-am generat singuri oportunitatile si mai ales suntem o agentie dispusa sa faca eforturi in primul rand pentru oamenii sai.

    Ce credeti ca e mai important la Cannes - participarea la o scoala extraordinara sau castigarea unui Leu?
    Cred ca daca exista o regula conform careia dupa un anumit numar de participari la Cannes, castigi automat un premiu, am fi vazut foarte multe agentii castigatoare. Lucrurile nu stau astfel - poti sa castigi fara sa te duci la Cannes, daca esti talentat. Poti sa mergi la Cannes in fiecare an, daca nu ai talent si pricepere sa folosesti ceea ce ai vazut acolo, este aproape inutil. Cu totii ne dorim premii la Cannes, dar scoala numita Cannes e necesara pentru ca mareste sansele de a instrui niste talente care ar putea sa castige.

    De ce slovenii, cehii, polonezii, care au intr-o proportie destul de insemnata acelasi background politic si cultural ca si noi au alte rezultate si-n termeni de participare si-n termeni de rezultate?
    Intrebarea e formulata fals pentru ca exemplul care infirma in mod brutal aceasta regula ca altii sunt intotdeauna mai destepti decat noi e Ungaria, care a castigat Cannes inca de pe vremea cand era o tara comunista, iar dupa ce s-a schimbat regimul politic, nu a mai castigat nimic, desi sunt mult mai avansati decat noi, atat economic, cat si social si politic. Pe de alta parte, nici Romania si nici Ungaria nu se pot compara cu traditia de industrie cinematografica a rusilor sau cu traditia de poster a polonezilor si cehilor. Cei mai multi copywriteri rusi au in jur de 50 de ani, ceea ce arata ca domeniul exista deja de multa vreme. Media de varsta in industria noastra e sub 30 de ani, si tocmai de aceea e bine sa traim aceasta experienta numita Cannes. Avem nevoie de experienta, iar Cannes e una dintre cele mai importante ocazii pentru a invata sa crestem.

    AUTOSUSTINERE

    "Faptul ca Tempo merge la Cannes nu inseamna ca industria se schimba, ci este o dovada a faptului ca noi ne ajutam singuri, in mod direct, fara a astepta sustinere din exterior"

    CEI MAI BUNI

    "Cannes e un reper nu doar pentru creatie, dar din ce in ce mai mult pentru media si alte forme de comunicare. E o institutie la care trebuie sa te raportezi pentru ca acolo se cern cei mai buni dintre cei buni" - Dragos Grigoriu, Director Tempo Advertising
    ×
    Subiecte în articol: cannes sufletul comertului tempo