x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Plantaţie de canabis, intr-o mănăstire din Grecia

Plantaţie de canabis, intr-o mănăstire din Grecia

de Jurnalul National    |    06 Dec 2007   •   00:00

O mănăstire de maici din Grecia a fost transformată intr-o plantaţie de canabis, de către doi bărbaţi care s-au prefăcut a fi grădinari dornici să dea o mănă de ajutor călugăriţelor. Acţionănd in urma primirii unui pont, poliţia elenă a efectuat o vizită la mănăstirea din Filiro, din apropiere de Salonic, şi a descoperit peste 30 de plante mari de canabis, intr-o parte ascunsă a grădinii.
"Cei doi le-au spus maicilor, care au o vărstă inaintată, că vor să le ajute cu grădina, după care au plantat canabis acolo. Călugăriţele nu au ştiut despre ce e vorba şi au crezut că sunt plante decorative", a precizat un reprezentant al poliţiei. Acum, poliţia se află in căutarea celor doi suspecţi.

×
Subiecte în articol: magazin