Merkel a dat buzna în vestiarul fotbaliştilor ca să-i felicite şi i-a găsit în bustul gol, Michelle Obama a cules recolta de cartofi dulci, iar Clinton a pierdut codul nuclear când era preşedinte.
Faptul că şi politicienii sunt la fel ca şi ceilalţi oameni se verifică. Într-un raid online prin lume am aflat cele mai recente trăznăi făcute de câţiva foşti sau actuali şefi de stat şi de guvern.FELICITĂRI LA BUSTUL GOL
Angela Merkel, cancelarul german, căreia nu i s-ar putea reproşa nimic în ceea ce priveşte seriozitatea şi decenţa, a picat fără voie într-o situaţie ieşită din comun, din care a ieşit cam şifonată.
Merkel a făcut o vizită-surpriză echipei naţionale de fotbal, după ce aceasta câştigase partida cu Turcia, obţinând un scor de 3-0, în data de 8 octombrie. Doamna cancelar a intrat direct în vestiarul echipei, de pe Stadionul Olimpic din Berlin, înarmată cu cele mai bune şi mai curate intenţii.
Băieţii tocmai se schimbau, aşa că doamna cancelar a dat cu ochii numai peste torsuri bine făcute. Nu s-a intimidat de "peisaj". Din contră, i-a felicitat pe fiecare în parte şi s-a fotografiat împreună cu ei, mai ales cu vedeta echipei Germaniei, mijlocaşul Mesut Ozil, care este de origine turcă şi a devenit unul dintre simbolurile "integrării" în societatea adoptivă, notează AFP.
Pe fotbalişti i-a încântat gestul lui Merkel, nu însă şi pe "boss-ii" lor, şi nici pe ziarişti, care au început să răstălmăcească acţiunea inopinată a doamnei cancelar. Preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Theo Zwanziger, a fost iritat de vizita lui Merkel, susţinând că aceasta a fost făcută "pentru a câştiga capital politic" pe torsul fotbaliştilor. La rândul ei, presa nu s-a ferit să exploateze insolita întâmplare, aşa că nu a refuzat să publice fotografii cu doamna cancelar, înconjurată de băieţi tineri, frumoşi şi pe jumătate goi. Este pentru prima oară când Merkel, mare microbistă şi susţinătoare de nădejde a echipei naţionale, intră în conflict cu managerii fotbalului. Până la urmă, povestea s-a lămurit între Merkel şi Zwanziger, care s-au împăcat.
UN CARTOF, DOI CARTOFI, TREI CARTOFI ....
Adeptă a vieţii sănătoase şi a hranei naturale, crescute în propria-i ogradă, "Prima Doamnă" a Statelor Unite, Michelle Obama, s-a dotat cu echipament şi mănuşi de grădină şi a strâns prima recoltă de cartofi dulci cultivată de ea, în curtea Casei Albe.
Michelle i-a poftit la strânsul recoltei de cartofi şi pe şcolarii care îi susţin ideile şi în rândul cărora a făcut neîntrerupt campanie pentru hrana sănătoasă. Aşa că, până la lăsatul serii, operaţiunea "Cartoful" a fost încheiată. Dacă ne uităm mai bine la fotografia-martor, Michelle se poate lăuda cu o recoltă bogată şi frumoasă.
BISCUITUL NUCLEAR
Câte nu poate pierde un preşedinte american... Voturi, popularitate, susţinere sau chiar onoare, dar niciodată cardul secret, aşa-numitul "biscuit", cu care poate declanşa un atac nuclear. Ei bine, fostului preşedinte Bill Clinton chiar asta i s-a întâmplat.
În recent publicata carte, intitulată "Without Hesitation: The Odyssey of an American Warrior", mai-marele peste toată armata americană de atunci, generalul Hugh Shelton, dezvăluie cum a fost rătăcit, luni întregi, cardul nuclear de care un preşedinte american nu trebuie să se despartă nici în somn.
"La un moment dat, în timpul mandatului lui Clinton, codurile dispăruseră luni întregi", scrie Shelton în cartea sa, pretinzând că este primul care a face o asemenea dezvăluire. Însă locotenent-colonelul în rezervă al Forţelor Aeriene americane, Robert Patterson, susţine că el a fost primul care a făcut dezvăluirea într-o carte pe care a publicat-o acum 7 ani. Patterson afirmă că despre dispariţia "biscuitului" nuclear s-a aflat chiar a doua zi după izbucnirea scandalului Monica Lewinsky, când el îi ceruse lui Clinton, într-un control de rutină, să îi prezinte cardul cu coduri. "Clinton credea că îl lăsase într-o cameră de la etaj. Am urcat la etaj, am căutat peste tot şi, în final, a recunoscut că nu îşi mai aduce aminte unde îl pusese şi nici când îl văzuse ultima oară", povesteşte Patterson.
De o poveste asemănătoare a avut parte şi fostul preşedinte american Jimmy Carter. El îşi uitase "biscuitul" nuclear în buzunarul unui costum de haine pe care îl trimisese la curăţat ...